,,Oameni mici, fapte mari”

  •  
  •  
  •  
  •  

Aşa se intitulează un proiect educativ realizat de elevii Liceului Teoretic ,,Traian” din Constanţa la City Park Mall. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 ianuarie, cu începere de la ora 18.00 şi este, în fapt, o acţiune caritabilă iniţiată de Consiliul Şcolar al Elevilor Liceului Teoretic ,,Traian”, din care fac parte elevele  Gucea Diana, Nedelea Mariana şi Papazian Andrada – coordonatoarele acestui proiect.
Potrivit directorului instituţiei de învăţământ, prof. Constanmtin Caracoti,  scopul acţiunii vizează un caz social deosebit: familia Leahu, din comuna Lumina, formată din mama (Leahu Rodica, 45 ani)  şi cei trei copii (Leahu Alexandru – 14 ani, Leahu Lăcrămioara – 12 ani şi Leahu Teo – 11 ani). ,,Doamna Leahu îşi creşte singură copiii, în pofida faptului că suferă de un handicap la piciorul drept, fiindu-i imposibil să muncească. De cinci ani familia se chinuie să supravieţuiască fără lumină, existenţa lor depinzând de oamenii milostivi. Pentru a-i ajuta, Consiliul Şcolar al Elevilor Liceului Teoretic “Traian” organizează un spectacol, momentele artistice fiind susţinute de elevii liceului şi trupa “Total Dance Center”. Un moment deosebit va fi şi concursul de “Miss Solidaritate”, iar invitata specială, Iuliana Puşchilă, una dintre finalistele concursului “Vocea României”, va încheia spectaculos întregul eveniment”, a menţionat directorul liceului constănţean. De asemenea, elevii vor pune la dispoziţia publicului un târg de dulciuri şi o tombolã cu numeroase premii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *