luni, octombrie 21, 2019
Acasă > Externe > Obama nu a luat încă o decizie cu privire la Siria, dar evocă o lovitură de avertisment

Obama nu a luat încă o decizie cu privire la Siria, dar evocă o lovitură de avertisment

Preşedintele Barack Obama a anunţat miercuri că nu a luat încă o decizie privind reacţia americană faţă de folosirea de arme chimice în Siria, dar a evocat o “lovitură de avertisment” menită să descurajeze Damascul.

“Nu am luat încă o decizie” asupra unei acţiuni în Siria, a declarat Obama într-o intervenţie pe postul public de televiziune PBS, prima sa declaraţie publică de vineri în legătură cu acest dosar.

În weekend, când au apărut detalii ale atacului care s-ar fi soldat cu câteva sute de morţi pe 21 august lângă Damasc, Statele Unite şi-au înăsprit considerabil tonul faţă de Siria, anunţând o operaţiune armată, tiruri de rachetă de croazieră împotriva unor echipamente sau simboluri ale puterii lui Bashar al-Assad părând probabile pe termen scurt.

Preşedintele Obama a respins, totuşi, ideea unei intervenţii americane menite să susţină rebeliunea, în contextul în care puterea siriană este vizată de o revoltă populară declanşată de la începutul lui 2011. Revolta s-a militarizat şi a degenerat într-un război civil care s-a soldat cu peste 100.000 de morţi, potrivit ONU.

Un “angajament direct militar” al Statelor Unite în războiul civil “nu va fi benefic pentru situaţia de pe teren”, a apreciat Obama.

Ideea subiacentă reacţiei Statelor Unite ar fi, a explicat el, ca Guvernul sirian “să primească un mesaj suficient de puternic cu privire la faptul că ar face mai bine să nu reînceapă”.

Obama a declarat că Statele Unite “au conchis că Guvernul sirian a comis (atacul) şi, deci, este necesar să existe consecinţe internaţionale”.

“Nu doresc un conflict fără sfârşit în Siria, dar (…) atunci când ţări încalcă regulile internaţionale privind armamentul, ca armamentul chimic, care ne pot ameninţa, este necesar să dea socoteală”, a insistat el.

Pedepsirea Guvernului al-Assad “nu va rezolva toate problemele Siriei. Evident, acest lucru nu va pune capăt morţii unor civili nevinovaţi în Siria”, a recunoscut el.

“Sperăm că, într-un final, în Siria va avea loc o tranziţie şi suntem pregătiţi să cooperăm cu toată lumea, cu ruşii şi cu alţii, pentru a încerca să reunim părţile cu scopul să găsească o soluţie la conflict”, a dat asigurări Obama, în contextul în care relaţia cu Rusia, un aliat loial al Siriei, s-a degradat puternic, aşa cuma recunoscut chiar el, după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în mai 2012.

Însă “vrem ca regimul al-Assad să înţeleagă că recurgând la arme chimice la scară largă împotriva poporului său, împotriva unor femei, bebeluşi, copii, nu încalcă doar regulile internaţionale şi decenţa, ci creează o situaţie în care interesele naţionale americane sunt afectate, iar acest lucru trebuie să înceteze”, a subliniat şeful statului american.

Susţinerea Guvernului de la Damasc de către Moscova pare să blocheze Washingtonului posibilitatea de a vedea Consiliul de Securitate al ONU aprobând o intervenţie în Siria, ceea ce pare să anunţe o acţiune unilaterală a Statelor Unite.

Obama, care s-a opus în urmă cu zece ani invadării Irakului de către administraţia predecesorului său republican George W. Bush, fără să recurgă la ONU, a respins în avans o comparaţie istorică.

El a evocat o “abordare limitată, pe măsură”, pentru ca americanii să nu se trezească “antrenaţi într-un conflict lung, nu unei repetări a Irakului, lucru care îngrijorează multă lume”.

“Dacă vom da o lovitură de avertisment care să spună «stop», vom putea avea un impact pozitiv asupra securităţii noastre naţionale pe termen lung”, a argumentat Barack Obama.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *