miercuri, ianuarie 22, 2020
Acasă > Eveniment > Oficiali americani, oaspeți ai SC RAJA SA

Oficiali americani, oaspeți ai SC RAJA SA

Vizită oficială la malul Mării Negre. Reprezentanții Ligii Navale a Statelor Unite au fost oaspeții SC RAJA SA, cu care au încheiat un parteneriat strategic de colaborare pentru facilitarea comunicării dintre români și americanii tot mai prezenți în Portul Constanța. Delegația a vizitat Centrul de Excelență de la Murfatlar al RAJA, o investiție a Departamentului Comercial al SUA, pe teritoriul României.

“Este prima mea vizita in Romania si avem o misiune care nu este politica. dorim sa ajutam comertul pe mare, pentru ca lumea devine tot mai inter-conecatat, iar 95% din comert are loc pe mare. De asemenea, vrem să cunoaștem ce oportunități de afaceri mai sunt în zonă, în domeniul turistic, agricol,  în domeniul economic, în general. Mulțumim gazdelor noastre, pentru că ne-au arătat investițiile pe care le-au făcut împreună cu guvernul nostru. Această colaborare trebuie să continue, pentru că este benefică ambelor părți. Am fost încântați totodată de tradițiile păstrate pe aceste meleaguri”ne-a declarat James Offutt, Președinte Navy League of the United States

Noi oportunități comerciale, dar și turistice pentru Portul Constanța, dar și pentru orașul de la malul mării. Așa se traduce colaborarea dintre Liga Navală a Statelor Unite și SC RAJA SA.

“Nu întâmplător vizita aceasta are loc la sediul nostru din Murfatlar.  Aici, la Murfatlar, este cel mai modern  centru de excelență din România, este centrul de excelență Motorola, care sprijină pe toți specialiștii interesați în a-și însuși cele mai moderne tehnologii americane și în exploatarea tehnologiilor SCADA”, ne-a spus Felix Stroe, Director General al SC RAJA SA.

SC RAJA SA nu se află la prima colaborare cu autoritățile americane.

“Este o plăcere să ne aflăm aici. Întărim astfel legăturile economice cu România. Suntem mândri de cooperarea regională, de dezvoltarea rapidă a României și a acestei zone. Încercăm să ajutăm și noi ca relațiile româno-americane de pe aceste meleaguri să se dezvolte și suntem mulțumiți că am văzut aici, la SC RAJA SA, un exemplu de bună cooperare între guvernul american și unul dintre cei mai mari operatori de apă din această regiune a Europei”ne-a declarat William Waylett  Director pentru Activități Regionale, NLUS.

“Avem o puternică legatură cu SUA. Avem un parteneriat declanșat în anul 2006, cu Departamentul Comerțului din SUA și care este în continuă desfășurare. Centrul de la Murftlar și proiectul SCADA din Cobadin au fost realizate cu granturi americane. Aici este doar vârful aisbergului, pentru că sistemul SCADA este dezvoltat pe 21 de unități administrativ-teritoriale, și avem un program de a implementa acest sistem în cele șapte județe în care operăm” a precizat Felix Stroe, Director General al SC RAJA SA.

Centrul de excelență construit în localitatea constănțeană Murfatlar este unul dintre cele mai moderne centre din România, investiție finanțată parțial de SUA.

Redactor: Andreea Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *