Acasă > Comunicate > Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai….nervos din ţară?…

Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai….nervos din ţară?…

Un jandarm aflat în timpul liber a surprins o persoană care a distrus mai multe oglinzi retrovizoare ale unor autoturisme parcate în apropierea locuinţei sale, pe Bulevardul 1 Mai, zona “Far”.

Astăzi, 30 martie a.c., ora 05.00, un ofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, aflat în timpul liber, a auzit mai multe persoane care se certau în faţa blocului în care locuieşte. Una dintre acestea a început să injure şi a lovit cu pumnul şi piciorul oglinda retrovizoare a unui autovehicul parcat în faţa blocului. A trecut la oglinda următorului autovehicul şi mai departe la celelate maşini parcate în imediata apropiere.

Jandarmul a coborât imediat în faţa blocului, l-a suprins pe cel care a apucat, din păcate, să avarieze, să distrugă şi să spargă, 14 oglinzi retrovizoare.

Tânărul, G.I.M., de 26 ani, aflat în stare de ebrietate, foarte agitat şi violent, nu a putut să fie potolit de cei din grup. S-a potolit numai după ce ofiţerul şi-a declinat identitatea. A declarat că este supărat că prietena l-a părăsit şi aşa a găsit o modalitate de a-şi “calma supărarea”.

Pe numele acestuia au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de distrugere

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat imediat la faţa locului şi l-a condus pe cel în cauză la Secţia 5 Poliţie Constanţa pentru continuarea cercetărilor .

Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca, în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.

Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *