Olimpiadă de astronomie și astrofizică, la Liceul Ovidius

Sâmbătă, 28 februarie, va avea loc etapa judeţeană a Olimpiadei de astronomie şi astrofizică, care va fi găzduită de Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa. Intrarea elevilor în sală se face până la ora 9.30, iar proba de concurs începe la ora 10, având timp de lucru trei ore. Sunt interzise, în timpul probelor scrise, folosirea oricăror altor mijloace de calcul electronice (aparat de telefonie mobilă, IPod, tabletă etc.).

Eventualele contestaţii se vor depune la secretariatul unităţii şcolare la care se desfăşoară concursul luni,  2 martie, între orele 8.30 – 10.30. Contestaţiile se pot face pentru unu, două sau toate cele trei subiecte de concurs. Tot în această sâmbătă va avea loc şi etapa judeţeană a Olimpiadei de Ştiinţe Socio-Umane, care se va desfăşura la Liceul Teoretic „George Emil Palade” Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *