joi, 13 august 2020
Acasă > Administratie > Oraşul Năvodari are Consiliu Local legal constituit. Primarul Nicolae Matei a depus jurământul!

Oraşul Năvodari are Consiliu Local legal constituit. Primarul Nicolae Matei a depus jurământul!

Florin Chelaru îşi continuă mandatul de viceprimar, după ce acest a fost preferatul aleşilor locali din actualul mandat. Consilierii Iurin Pancencu, Tudorel Calapod şi Valentin Emanuel Tucan nu au fost validaţi pentru mandatul 2012 – 2016. Tudorel Calapod nu poate fi consilier local din cauză că în noiembrie anul trecut s-a început urmărirea penală pe numele lui, după ce a adus prejudicii de milioane de euro oraşului Năvodari, Iurin Pancencu este verificat în urma mai multor sesizări depuse care arată că acesta nu ar locui la adresa din cartea de identitate, deci nu în Năvodari, iar Emanuel Valentin Tucan a primit doar un vot de încredere din partea consilierilor locali. Primarul Nicolae Matei a declarat că toţi cei care se vor împotrivi proiectelor de dezvoltare ale oraşului vor fi pedepsiţi.

Consiliul local al oraşului Năvodari pentru mandatul 2012 – 2016 este, de astăzi, legal constituit. În prezenţa reprezentantului Instituţiei Prefectului, Roland Frunză, a judecătorului care a dat citire deciziei prin care Nicolae Matei a fost ales în funcţia de primar al localităţii pentru acest mandat.

Coordonatorul şedinţei de constituire a noului CL Năvodari a fost consilierul local PSD, Radu Pândici, acesta fiind şi cel mai în vârstă ales local în acest mandat care a fost asistat de alţi doi colegi, cei mai tineri dintre consilieri. Prima decizie luată de forul de conducere al oraşului Năvodari a fost cea privind constituirea comisiei de validare a mandatelor de consilieri locali pentru mandatul în curs, preşedintele acestei şedinţe fiind ales social democratul Liviu Stan. Astfel, după verificarea documentelor depuse de către aleşii locali, Liviu Stan a anunţat că „se propune amânarea validării consilierului local Pancencu Iurin după ce au fost depuse mai multe sesizări cu privire la faptul că acesta nu ar locui la domiciliul trecut în cartea de identitate”. Pentru ca situaţia să fie lămurită, au fost făcute mai multe cereri la Poliţia Năvodari, Poliţia Municipiului Constanţa, Tribunal. „Până la definitivarea anchetei, Pancencu Iurin nu poate fi validat drept consilier local în Consiliul Local Năvodari”, a anunţat Liviu Stan.

De asemenea, consilierul liberal Valentin Emanuel Tucan – fratele fostului consilier local Jean Paul Tucan a primit din partea consilierilor locali doar un vot de încredere, astfel încât acesta nu a fost validat. Partidul poate face o altă propunere pentru postul rămas liber în CL. Şi nu este singurul partid care are probleme în ceea ce priveşte aleşii din acest mandat; Tudorel Calapod nu poate să îşi desfăşoare activitatea în cadrul CL după ce în noiembrie 2011 s-a început urmărirea penală pe numele său pe motiv că, potrivit rechizitoriului, a adus prejudicii de milioane de euro oraşului Năvodari. Locul său în CL a fost luat de George Bogdan Boaşcă. Tudorel Calapod a părăsit sala de şedinţă şi a spus că va contesta această decizie şi a acuzat că Bogdan Boaşcă „nu are adresă de la partid” pentru a ocupa funcţia de consilier.

Iată componenţa noului Consiliu Local al oraşului Năvodari!

Dacă pentru unii încă este o necunoscută, din noul Consiliu Local al oraşului Năvodari fac parte: Apostol Ion, Bădescu Laurenţiu, Boaşcă Bogdan George, Chelaru Florin, Coman Ilie, Drăghici Florin, Dumitrescu Daniel, Mară Liliana, Moruzzi Vasile, Pândici Radu, Popa Luana, Popescu Cristian Ştefan, Sângeap Doina, Stan Liviu Marian, Surdu Marian, Tucan Valentin Emanuel (invalidat) Tudor Nicolae şi Zidaru Gheorghe Ciprian.

Jurământul primarului

Emoţionat şi plin de speranţă că acest mandat va fi mult mai bun decât primul, mai ales că preia administraţia locală cu o situaţie financiară incomparabil mai bună decât cea din 2008, Nicolae Matei a depus jurământul şi a spus că va face tot ce ţine de el pentru a-i ajuta pe năvodăreni. „Este mandatul în care mi-am propus să lucrăm şi mai mult în folosul comunităţii. Preiau oraşul Năvodari într-o situaţie financiară mult mai bună decât în anul 2008; preiau oraşul Năvodari într-o poziţie administrativă mult mai bună decât în 2008. Datorită încrederii acordate de către locuitorii oraşului Năvodari preiau oraşul alături de o echipă competentă, cu experienţă şi cu o majoritate covârşitoare în cadrul Consiliului Local. Am şi avem toate premizele să facem treabă bună pentru oraşul Năvodari; avem experienţă, avem voinţă, am cea mai bună echipă de consilieri din judeţul Constanţa. Am cel mai bun aparat propriu al primarului, cei mai buni funcţionari – am toate premizele să facem treabă bună în folosul cetăţenilor. Mă voi comporta în acest mandat aşa cum am făcut şi în primul mandat în funcţia de primar, aşa cum o făcea Sf Nicolae; într-o mână voi avea darurile pentru populaţia oraşului Năvodari şi în cealaltă voi ţine biciul pentru cei care se opun proiectelor de dezvoltare ale oraşului Năvodari, indiferent de ce rang poartă şi ce funcţie deţin. Îşi au locul de mine şi echipa mea doar cei care vor să lucreze în folosul oraşului Năvodari. Ca primar voi face ce trebuie şi tot ceea ce voi face va fi cu frică de Dumnezeu şi dacă este pe placul oamenilor”, a declarat primarul imediat după momentul jurământului.

Prezent la şedinţa de Consiliu Local, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului i-a urat primarului Matei succes şi şi-a exprimat încrederea că „în următorii 4 ani vom vedea lucruri mult mai mari, perspectivele sunt mult mai mari”. „Să nu fiţi mulţumit până când oamenii nu sunt bine”, i-a transmis ÎPS Teodosie, primarul Nicolae Matei.

Pentru funcţia de viceprimar a fost făcută o singură propunere, cea a fostului viceprimar, Florin Chelaru, care a fost preferatul tuturor consilierilor locali din acest mandat, astfel încât Chelaru, devenit între timp social democrat va face, în continuare echipă cu Nicolae Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *