Pâinea, laptele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 20 de procente

Majorarea prețurilor la gaze, recoltele slabe din acest an, dar și fluctuația cursului valutar ar putea conduce la o nou val de scumpiri. Premierul Victor Ponta a reiterat faptul că vinovat de această situație este Guvernul Ungureanu. “Guvernul Romaniei a amanat anul trecut aceste reglementari si noi le punem in practica. Platim noi ce au consumat altii.”, a declarat premierul. După valurile de scumpiri anunțate, producătorii vin și cu alte vești proaste – scumpiri în ceea ce privește pâinea și lactatele. Potrivit președintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară, “la pâine, procentul de creştere va fi undeva pe la 20%, la celelalte produse între 7 şi 10%.” Creșterea este confirmată și de Dorin Cojocaru, director general APRIL. “Eu spun că o să crească cu 4, 5% în viitorul apropiat. (…) Combustibilul, energia electrică, toate se scumpesc, e normal.” , a declarat acesta. În faţa acestei perspective, românilor nu le rămâne decât să strângă cureaua.

Scumpirile sunt puse pe seama majorării prețului gazului cu 10 procente din toamnă, pentru consumatorii industruali, și cu 5 la sută pentru populație, măsură impusă de FMI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *