Palaz: „Susţin blocarea hotărârii de construire a unui depozit de deşeuri industriale”

Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor s-a întrunit la hotelul „Cocor” din Neptun, pentru a dezbate, alături de autorităţile locale din judeţul Constanţa, conţinutul legii turismului, care ar putea fi adoptată în luna septembrie. Discuţiile pe tema legii au fost programate pentru 3 şi 4 august şi sunt prezidate de deputata Sulfina Barbu. Au participat la dezbaterea de miercuri deputaţii Zanfir Iorguş, Constantin Chirilă, deputatele PSD Antonella Marinescu şi Cristina Dumitrache, prefectul Claudiu Iorga Palaz, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, directorul Neptun Olimp SA, Paul Foleanu, preşedinta ANAT, Corina Martin, hotelieri. Cu privire la dezbaterile de miercuri, 3 august, prefectul judeţului Constanţa a declarat: „Legea trebuie să acopere toate aspectele care s-ar putea ridica în ceea ce priveşte turismul şi să nu lase loc de interpretare, astfel încât consilile locale să nu aibă ocazia de a emite hotărâri mai puţin conforme cu norma legislativă. Sunt importante, în egală măsură, şi prevederile ce reglementează desfăşurarea turismului, cât şi pregătirea acestuia în extrasezon. În ceea ce priveşte judeţul nostru, este bine să se ţină cont de particularităţile fiecărui segment, eventual o clasificare a staţiunilor, şi să nu se limiteze ideea de turism la cel din staţiunile litoral, căci partea de vest oferă destule oportunităţi de dezvoltare a turismului rural. Personal, susţin eforturile autorităţilor locale care sunt preocupate să-şi exploateze potenţialul turistic, un exemplu actual fiind blocarea hotărârii de construire a unui depozit de deşeuri industriale la Năvodari, ce poate fi considerat, ca poziţie geografică, chiar inima litoralului. În egală măsură, sancţionez pe toţi cei care blochează prin tot felul de taxe, şi exemplific prin aşa zisa taxă de paragină, dezvoltarea turistică, sau pe operatorii de turism care nu respectă normele esenţiale de igienă, protecţia consumatorului, siguranţa alimentelor, calitatea construcţiilor şi nu numai”, a spus Claudiu Iorga Palaz. La rândul său, Sulfina Barbu s-a arătat, în principiu, de acord cu cea mai importantă revendicare a primarilor constănţeni: trecerea plajelor în administrarea autorităţilor locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *