Acasă > Eveniment > Palaz: Sunt şi prefect şi machidon şi lipovean, sunt orice este nevoie pentru o bună convieţuire în judeţul Constanţa

Palaz: Sunt şi prefect şi machidon şi lipovean, sunt orice este nevoie pentru o bună convieţuire în judeţul Constanţa

Cu ocazia împlinirii a 133 de ani de la reintegrarea Dobrogei în patria mamă, Instituţia prefectului Judeţului Constanţa va organiza o serie de manifestări care au ca rol prezentarea unor programe de către diferitele comunităţi ce sunt întâlnite în Constanţa. Este pentru prima dată când organizăm acest program împreună cu minorităţile. Trebuie să recunoaştem că judeţul Constanţa este un mozaic din acest punct de vedere. Da, sunt şi prefect şi machidon şi lipovean, sunt orice este nevoie pentru o bună convieţuire în judeţul Constanţa. Nu sunt eu cel care a inventat acest concept, dreptul îi aparţine, după cum bine ştim cu toţii, lui Remus Opreanu. Pentru a realiza aceste manifestări, am făcut apel către toate comunităţile. Mă bucură faptul că majoritatea au acceptat invitaţia de a-şi prezenta un program. Sperăm că până la sfârşitul anului să ne mai implicăm în astfel de proiecte, dar toate la timpul lor, a declarat Claudiu Iorga-Palaz, prefectul Constanţei. Vom reveni.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *