Paradă militară în Capitală

Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP participă astăzi la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Manifestările au început în prezența preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta.

Parada a început cu prezentarea Gărzii de Onoare preşedintelui Traian Băsescu şi cu intonarea imnului naţional al României. Șeful statului a fost huiduit în momentul în care a ajuns în Piaţa Constituţiei, dar şi în momentul în care a primit Garda de Onoare, informează Mediafax.

Faţă de anii trecuţi, parada militară organizată de Ziua Naţională se desfăşoară, anul acesta, în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.

La paradă participă peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP, iar militarilor români li s-au adăugat şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *