marți, februarie 25, 2020
Acasă > Social > Parcurile vor fi supravegheate video

Parcurile vor fi supravegheate video

Parcurile din județul Iași vor fi supravegheate de Big Brother. Primăria va cumpăra 200 de camere video, care vor fi amplasate în parcuri și în locurile de joacă pentru copii. Suma proiectului se ridică la aproximativ 1,4 milioane de lei.

Reprezentanții primăriei din județul Iași vor să prevină furturile și vandalizarea mobilierului din parcuri. Drept urmarea aceștia au implementat un proiect privind supravegherea video a tuturor parcurilor. Astfel, edilii vor să cumpere 200 de camere video.

“Imediat după aprobarea bugetului, dăm drumul la procedurile publice de achiziție și încercăm să-l implementăm în acest an. Din punct de vedere tehnic va trebui să vină cu o soluție proiectantul în ceea ce privește aducerea informației la dispecerat, dispeceratul va sta în coordonarea Poliției Locale și ulterior va intra în dispeceratul unic pe care-l facem pe Șoseaua Național”, a declarat Mihai Chirică, viceprimarul orașului Iași.

Ieșenii consideră că este un proiect foarte bun. Bătrânii care se plimbă cu nepoții au spus că văd mereu persoane dubioase care beau alcool și fac gălăcie prin parcuri. Suma alocată proiectului este de aproximativ 1,4 milioane de lei. Tot în acest an, edilii vor să repare și camerele video aflate în dotarea Poliției Locale.

R Denisa Stoenescu

sursa: stiri.telem.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *