luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Comunicate > Parteneriat internațional Liceul Teoretic Murfatlar și Edremit Anadolu Liesi, Turcia

Parteneriat internațional Liceul Teoretic Murfatlar și Edremit Anadolu Liesi, Turcia

Marți, 3 iunie 2014, profesorii și elevii Liceul Teoretic Murfatlar și-au luat rămas bun de la musafirii lor din Turcia. În perioada 28 mai-3 iunie 2014, în cadrul proiectului internațional dintre Liceul Teoretic Murfatlar și Liceul Edremit Anadolu Liesi din Turcia s-au desfășurat o serie de activități pentru a se cunoaște cultura și obiceiurile tradiționale românești.

Întâlnirea oficială a delegației turcești a avut loc la Primăria Murfatlar (28 mai 2014), iar domnul Inspector General Școlar, prof. dr. Răducu Popescu, alături de domnul primar, Valentin Saghiu au onorat delegația turcă prin prezență și au felicitat inițiativa coordonatorilor de proiect.

Conform tradiției, cadrele didactice și discipolii Liceului Teoretic Murfatlar și-au așteptat musafirii cu pâine și sare. Micii dansatori din clasa a IV-a B, coordonați de d-na învățătoare Turică Despina și cei din clasa pregătitoare ,,Fluturașii”, îndrumați de d-na învățătoare Vîrtan Magdalena au dansat și au încântat privirile celor prezenți. Dansuri tradiționale româno-turcești au fost oferite și de elevii coordonați de doamna instructor de dans Fildiș Chisoiu, de la Casa de Cultură a orașului Murfatlar.

Inițiatorii proiectului Liceului Teoretic Murfatlar: director, prof. Sorin-Dumitru Cernăianu, director adjunct, prof. Cleopatra Crangă, alături de profesorii: Mârzali Ongen, Neamu Daniela, Popescu Anamaria, Popa Ionela, Joița Valentina și Costache Nicolița au fost gazde ospitaliere, prin oferirea unor variate activități. Astfel, s-au vizitat edificiile și obiectivele turistice  reprezentative din Constanța și Palatul Parlamentului din București, iar Primăria Murfatlar a sprijinit derularea acestui proiect.

Domnul director, profesor Nazim Yldiz (Turcia), reprezentantul delegația turcești a fost încântat de impactul extraordinar asupra elevilor. ,,Anul acesta a fost debutul, însă până în 2019, în fiecare an vom face schimb de experiență atât în domeniul cultural, dar și în cel al alternativelor educaționale, iar rezultatul va fi benefic tuturor.”, a precizat domnul profesor Sorin-Dumitru Cernăianu, directorul Liceului Teoretic Murfatlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *