Acasă > Monden > Patricia Kaas va fi însoţită la Bucureşti de doi bodyguarzi şi va avea la dispoziţie două limuzine

Patricia Kaas va fi însoţită la Bucureşti de doi bodyguarzi şi va avea la dispoziţie două limuzine

Cântăreaţa Patricia Kaas, care va susţine, duminică, un concert la Sala Palatului din Capitală, va fi însoţită pe parcursul şederii sale în Bucureşti de doi bodyguarzi şi va avea la dispoziţie două limuzine de lux, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Se pare că diva franceză nu a avut pretenţii mari în ceea ce priveşte backstage-ul. Astfel, Patriciei Kaas îi vor fi puse la dispoziţie şapte încăperi pentru ea şi echipa sa – muzicieni, dansatori, echipa de producţie, management, precum şi pentru garderobă. Desigur, alături de ea, în backstage, va sta şi caţeluşa Tequila, de care artista nu se desparte niciodată, uneori acesteia fiindu-i permis chiar accesul pe scenă.

În camera special amenajată pentru artistă vor fi aduse flori şi plante decorative, canapele şi oglinzi mari, scaune, mese de machiaj şi altele. Pentru backstage, artista a solicitat fructe proaspete. Se pare că aceasta apreciază foarte mult şi dulciurile, pe lista gustărilor regăsindu-se prăjiturile şi ciocolata. În timp ce muzicienii săi vor degusta câteva doze de bere şi vin, artista va avea la dispoziţie apă plata, Coca Cola, lapte, ceai şi cafea.î

Pe tot parcursul şederii la Bucureşti, artista va fi însoţită de doi bodyguarzi, deplasarea acesteia şi a managementului său prin Capitală realizându-se cu doua limuzine clasa E şi clasa C de la Mercedes.

Concertul de duminică de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a albumului “Kaas chante Piaf”, ce comemorează 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf.

Pentru concert se mai găsesc bilete la Sala Palatului, magazinele Biletoo din Unirea Shopping Center şi Cinema Patria, magazinele Flanco, Diverta, Muzica, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, librăriile Adevărul şi Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi Staţia de Metrou Unirii 1. Vânzarea online se închide joi noapte.

Născută în 1966 în Forbach – un oraş din nord-estul Franţei -, într-o familie simplă, Patricia Kaas a crescut ascultând piesele inegalabilei Edith Piaf, muzică ce mai târziu a determinat-o să îşi construiască propria carieră. Celebră şi adulată în toată lumea, cu o carieră impresionantă de peste 25 de ani, Patricia Kaas a realizat un material discografic de excepţie pentru a aduce un tribut în stil propriu legendarei Edith Piaf.

Kaas a lansat de-a lungul timpului melodii celebre precum “Mon mec a moi” şi “Mademoiselle chante le blues” şi şi-a câştigat milioane de fani.

Lansarea albumului “Kabaret”, în 2008, i-a propulsat cariera, fiind vândut în peste 47 de ţări, în mai mult de 16 milioane de copii.

Patricia Kaas a cochetat şi cu marele ecran, în 2002 primind primul său rol important – în filmul “And now… Ladies & Gentlemen”. În 2011 şi-a lansat cartea autobiografică “L’Ombre de ma Voix” (“În umbra vocii mele”).

Miercuri, artista a concertat la Iaşi, iar de la Bucureşti Patricia Kaas va merge la Cluj-Napoca, unde va susţine un concert luni, la Sala Sporturilor.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *