PDL Constanţa n-a terminat lupta în interior

Fost responsabil pe zona Constanţa pe vremea când era vicepreşedinte PDL, deputatul Elena Udrea cunoaşte de multă vreme tensiunile şi diputele din organizaţia judeţeană PDL Constanţa. Profitând de prezenţa ei aici, aceasta a reproşat conducerii PDL Constanţa că democrat-liberalii preferă să-şi consume energia în dispute interne. ,,Dacă nu avem preşedinte de Consiliul Judeţean şi nu avem primar, în schimb aveam un guvern care a făcut în judeţul ăsta pentru constănţeni, pentru turişti, cât nu cred că au făcut toate guvernele la un loc, ăsta era un argument să-i batem în alegeri. Dar energia s-a consumat în interiorul organizaţiei, nu în exteriorul ei”, a explicat Elena Udrea celor ce s-au aflat duminică în Sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.
Oamenii au prins curaj şi voci din sală au spus că există trădători în PDL Constanţa.  Sfatul lui Udrea a fost acela că trebuie găsită o cale de mijloc între taberele din partid. ,,Până nu găsiţi o cale de mijloc între cei care sunt de o parte şi cei care sunt de alta , va fi greu să vă bateţi cu USL aici. De la Bucureşti te baţi cu Mazăre cu Constantinescu, dar nu e acelaşi lucru, că la Bucureşti bătălia e mare, te baţi cu toată ţara. Aici trebuie să fie opoziţie în fiecare zi. Asta nu e unitate, partidul aşa nu poate merge mai departe, Constanţa şi alte 23 de organizaţii arată ca dumneavoastră”, a afirmat deputatul PDL.

Udrea urează succes pedeliştilor constănţeni

De altfel, Udrea a confirmat că ceea ce se petrece la Constanţa poate fi ,,o lecţie pentru liderii partidului”. ,,E uşor de la Bucureşti să spui să fie acela sau celălalt (n.r. referire la promovarea anumitor preşedinţi de organizaţii judeţene), dar dacă nu recunoaşteţi dumneavostră soluţia, aici, în organizaţie nu merge, ne batem între noi. Cum să vă luptaţi cu USL când nu aţi terminat lupta în interior? Mai degrabă eu vă urez dumneavoastră succes decât să aştept să-mi uraţi dumneavoastră mie succes”, a încheiat Udrea.
În pofida celor remarcate de Elena Udrea, preşedintele PDL Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru, a susţinut în faţa jurnaliştilor că filiala pe care o conduce nu are nicio problemă şi că cei câţiva protestatari nu înseamnă întreaga organizaţie. ,,Rezultatele înregistrate la alegeri au fost în media naţională. Organizaţiei Constanţa nu ai ce să-i reproşezi ca atitudine, ca mesaj. Iar cei doi, trei, cinci protestatari răzleţi nu înseamnă organizaţia”, a fost de părere Chiru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *