PDL-iştii juniori au fost la ,,vânătoarea de ouă”

  •  
  •  
  •  
  •  

La finele săptămânii trecute, membri ai organizaţiei municipală de tineret a PDL Constanţa au derulat o acţiune  intitulată  ,,Vânătoare de ouă de ciocolata”. Evenimentul a avut loc în Parcul Tăbăcariei şi a atras numeroşi copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, care s-au întrecut în a găsi cele aproximativ 450 de ouă de ciocolată ascunse prin parc.
Pe modelul celebrului joc „Vânătoare de comori”, tinerii democrat-liberali le-au pregătit surprize frumoase  prichindeilor. La finalul competiţiei, toţi copiii au câştigat premii constând  în puzzle-uri, cărţi de colorat, iepuraşi de pluş şi alte jucării. „Profitând de vremea frumoasă, am adaptat celebrul joc „Vânătoare de comori”  la sărbătorile pascale  şi  am pus la cale o provocare pentru micuţi, care, pentru a câştiga, au trebuit să găsească cele mai multe ouă de ciocolată ascunse în Parcul Tăbăcărie. A fost o bucurie pentru noi să vedem  entuziamul și fericirea celor mici, care au fost fascinaţi de concurs”, au declarat organizatorii.
Trebuie menţionat faptul că, pentru această acţiune, tinerii din PDL Constanţa au fost ajutaţi de colegele din organizaţia municipală de femei a partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *