luni, 10 august 2020
Acasă > Comunicate > Pentru autoapărare, să mă apăr de cei răi….

Pentru autoapărare, să mă apăr de cei răi….

Un echipaj de jandarmerie a surprins duminică, 19 ianuarie, a.c., ora 20.30,  un tânăr care avea asupra lui, un briceag ascuns in geaca.

Jandarmii au observat in apropierea Pieţei Tomis III, un bărbat euforic, agitat şi care la vederea militarilor, a făcut la „stînga-mprejur” şi a mărit pasul.  A fost somat prin voce, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar.  Asupra lui C.A., de 21 ani, din Constanta, jandarmii au găsit ascuns în mîneca stângă de la haină, un briceag cu mîner metalic, cu lama de 10 cm, în lungime totală de 21 de cm. A declarat echipajului  că poartă briceagul  asupra lui “pentru autoapărare, să mă apăr de cei răi….”

Tânărului i-au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de a purta în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, acestea urmând a fi înaintate Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa.

O jumătate de oră mai tîrziu, în aceeaşi zonă, jandarmii au observat o persoană care-şi confecţiona o ţigară şi a început să se agite la vederea militarilor. A aruncat ţigara şi a mărit pasul. A fost somat, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţinea. Asupra lui M.B., de 19 ani, din Constanţa, jandarmii au găsit în buzunarele de la haină, patru plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde.

Cel  în cauză a declarat că-şi consumă substanţa uscată sub formă de ţigări etnobotanice.

 Acestuia, i-au fost întocmite actele de constatare a faptei, iar cele patru plicuri şi ţigara descoperite asupra lui vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *