Percheziții la Constanța. Polițiștii au descins la locuințele unor hoți din autoturisme

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie și un bărbat, de 20 de ani, respectiv 40 de ani, bănuți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Astfel, în urma perchezițiilor domiciliare din data de 14 februarie a.c. a rezultat că, în perioada ianuarie – februarie a.c., persoanele în cauză, doi bărbați și o femeie, ar fi comis 13 infracțiuni de furt calificat din autoturisme.

Din vehiculele respective ar fi fost sustrase diverse bunuri (roți de rezervă, unelte auto), unele dintre acestea fiind, ulterior, comercializate.

Prejudiciul este de aproximativ 5.000 de lei.

Femeia și bărbatul au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi  vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Cu privire la cel de-al treilea bărbat, de 34 de ani, urmează a fi propusă arestarea în lipsă.

Sursa: IPJ Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *