Acasă > Eveniment > Percheziții la Nicolae Bălcescu

Percheziții la Nicolae Bălcescu

Astăzi au avut loc mai multe percheziții ale procurorilor DNA  în comuna Nicolae Bălcescu. Din primele informații se pare că primarul Viorel Bălan, alături de viceprimar și secretarul comunei sunt suspectați de înstrăinarea ilegală a unor terenuri ce aparţin administraţiei locale. Perchezițiile au avut loc la casa primarului, respectiv la Instituția pe care acesta o conduce.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind înstrăinarea unor terenuri aparținând domeniului privat al comunei Nicolae Bălcescu din județul Constanța, la prețuri mult subevaluate (de 20 până la 60 de ori mai mici decât valoarea lor reală de piață).
În cursul dimineții de 10 ianuarie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în locații situate în comuna Nicolae Bălcescu din județul Constanța.” se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Tudorel Dogaru, șeful Serviciului de Acțiuni Speciale Constanța, a confirmat că au fost solicitați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru descinderi în comuna Nicolae Bălcescu, însă nu ne-a putut oferi mai multe detalii.

„Totul a decurs foarte bine, nu au fost incidente.” a declarat Tudorel Dogaru.

Ancheta este în curs de desfășurare și urmează ca mai multe detalii să fie date presei în zilele ce urmează.

Autor. Bogdan Bolojan

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *