marți, 22 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > Percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda “accidentul”

Percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda “accidentul”

La această oră, polițiștii din Prahova, cu sprijinul  Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,efectuează 6 percheziții în București și în mi multe județe, în cauze ce vizează persoane bănuite de săvârșirea de înșelăciuni prin metoda ”accidentul” și o tâlhărie. Vor fi puse în aplicare 9 mandate de aducere.

În această dimineață, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției  Municipiului Ploiești, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, efectuează 6 percheziții  în București și în județele Iași, Bacău, Tulcea și Galați.

 Sunt vizate persoane bănuite că ar fi comis înșelăciuni prin metoda ”accidentul” și o tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că, cei în cauză ar fi acostat victimele sub pretextul că o persoană apropiată ar fi produs un un accident rutier grav, determinându-le să înmâneze o sumă de bani necesară acoperirii cheltuielilor medicale sau mituirii organelor judiciare.

Infracțiunile ar fi avut loc în perioada iulie – decembrie 2015, în județele Prahova, Bacău, Iași, Suceava, Tulcea și Galați.

Prejudiciul cauzat este estimat la 100.000 de lei și 14.000 de euro.

Polițiștii vor pune în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri. Activitatea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *