(VIDEO) Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea, în vacanţa de 1 Mai, pe litoral

În perioada 27 aprilie – 2 mai, peste 100 de jandarmi vor menţine ordinea publică, zilnic, în localităţile Năvodari, Eforie, Techirghiol, Vama Veche, Neptun, Medgidia, Cernavodă şi Hârşova. În plus, au fost organizate echipe de intervenţie, pregătite în orice moment să răspundă eventualelor solicitări.
Alţi 30 de jandarmi vor asigura ordinea publică la spectacolul „Sun Waves”, (muzică house) din staţiunea Mamaia, Complex Enigma, în zilele de 27 şi 28 aprilie, între orele 22-5.
De asemenea, în perioada 27-29 aprilie, între orele 22-5,30 jandarmii vor asigura ordinea publică la spectacolul „The Mission”, (muzică electronică) din staţiunea Mamaia, pe plaja din dreptul hotelului Savoy.
Tot în staţiunea Mamaia, pe plaja H2O, în periada 28 aprilie-1 mai, între orele 11-20, la Festivalul Internaţional de zmee, 15 jandarmi vor asigura ordinea publică.
Având în vedere aceste manifestări publice (implicând, conform organizatorilor, prezenţa a aproximativ 15.000-20.000 de persoane), pentru buna desfăşurare a evenimentelor, jandarmii recomandă publicului spectator să ţină cont de indicaţiile organizatorilor de evenimente şi de cele ale forţelor de ordine.

VEZI VIDEO

Sursa: www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *