Acasă > Social > Peste 40 de cadre medicale din România, în misiune în Republica Moldova

Peste 40 de cadre medicale din România, în misiune în Republica Moldova

O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății pleacă, astăzi, în Republica Moldova pentru a completa echipele medicale din țara vecină în lupta împotriva acestei pandemii.

Deplasarea acesteia către localitățile Chișinău, Cahul și Bălți este realizată cu mijloace de transport ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Echipa de medici și asistenți medicali cu specializări în Anestezie și Terapie Intesivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă va desfășura activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu Covid-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unitățile sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul pentru o perioadă de 15 zile.

Echipamentele de protecție pentru echipa medicală vor fi asigurate de IGSU pe întreaga durată a misiunii, acestea constând în combinezoane, măști, mănuși și viziere. Totodată, legătura cu autoritățile responsabile din Republica Moldova si asigurarea logistică vor fi realizate doi ofițeri din cadrul IGSU.

De asemenea, pentru buna desfășurare a activităților, Ministerul Apărării Naționale contribuie cu 10 sisteme de izolare și transport al personalului contaminat cu agenți biologici, echipamente care vor fi donate la finalul misiunii, Republicii Moldova.

Acțiunea face parte din ansamblul măsurilor de sprijin întreprinse de Statul Român în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Sursa: Departamentul pentru Situații de Urgență

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *