Peste 400 elevi din județul Constanța, în izolare în urma infectării cu SARS-CoV-2

Ministerul Educației anunță că 402 elevi și preșcolari  din județul Constanța sunt în prezent confirmați cu Covid 19.

De asemenea se înregistrează 106 cazuri în rândul personalului din unitățile de învățământ.

21 de clase funcționează în sistem online.

În ceea ce privește situația la nivel național, în ultimele 14 zile s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul semnificativ descendent pentru a doua săptămână consecutiv.

Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii trecute 33 de unități de învățământ (cu personalitate juridică sau structuri) și 883 de clase/grupe funcționau în sistem online.

La momentul raportării, situația epidemiologică se prezenta astfel:

  • 10.818 elevi/preșcolari pozitivi Covid-19 (0,4%)
  • 2.663 de persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar – pozitive Covid-19 (1%)

În urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unitățile de învățământ, în săptămâna 14 -18 februarie 2022 au fost raportate 2.069 teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 1.299 (63%) au fost confirmate RT-PCR, 492 (24%) au fost infirmate RT-PCR, iar pentru 278 (13%) de teste nu exista răspuns la data raportării.

Situația centralizată pe județe este disponibilă atașat.

Evoluția situației epidemiologice în perioada 10 ianuarie – 18 februarie 2022 rămâne în continuare pe un trend descendent.

Sursa: Ministerul Educației

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *