luni, octombrie 21, 2019
Acasă > Stiri importante > Photoshop-ul în slujba candidaţilor la parlamentare

Photoshop-ul în slujba candidaţilor la parlamentare

Am intrat în cea de-a doua jumătate a campaniei electorale premergătoare alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Întreg judeţul este împânzit de afişe electorale cu chipurile celor ce râvnesc la un mandat de parlamentar şi mesaje care-i să-i determine pe alegători să-i voteze.

Dacă până acum auzeam expresia ,,minţim poporul cu televizorul”, actuala campanie electorală ne confirmă că am ajuns în etapa ,,minţim poporul cu Photoshop-ul”. Multitudinea şi diversitatea de bannere care au împânzit localităţile judeţului demonstrează faptul că majoritatea candidaţilor la un mandat de parlamentar au preferat să apară mai tineri, mai plinuţi sau mai slăbuţi şi mai puţin încărunţiţi. Se pare că, în opinia strategilor de campanie sau poate chiar a protagoniştilor acestor afişe electorale, o îmbunătăţire substanţială a aspectului fizic care să-i întinerească ar da mai bine în faţa potenţialilor alegători.
Aşa se poate explica, spre exemplu, faptul că ridurile au dispărut de pe feţele unor candidaţi. Un exemplu elocvent în acest sens este ministrul Culturii, Puiu Haşotti – aspirant USL la un nou mandat de senator în colegiul 1, acesta suferind transformări radicale comparativ cu imaginea sa reală. Un alt întinerit este Gheorghe Slabu – candidat PP-DD la un mandat de deputat în colegiul 9, dar şi fostul prefect Dănuţ Culeţu – candidat ARD la un mandat de deputat. Deşi unii dintre candidaţi au mai albit, asta nu apare pe afişe fie pentru că Photoshop-ul a acţionat eficient, fie …cine ştie, poate că unii au preferat să-şi ascundă sub vopseaua de păr firele albe. În această categorie am putea include candidaţii Tănase Barde şi Christian Gigi Chiru (ARD) – ambii dornici să activeze în Senat, dar şi pe Eduard Martin (USL), care vrea să-şi continuie activitatea în Camera Deputaţilor. În cazul senatorului USL Alexandru Mazăre se poate observa cu uşurinţă că este prezentat mai plinuţ decât este în realitate, în timp ce colegii săi de partid – Radu Babuş şi Cristina Dumitrache, ale căror chipuri chiar dacă au suferit mici modificări, nu sunt ilustrate pe afişe, feţele lor rămânând perfect întinse şi luminoase. Nici Manuela Mitrea, candidatul USL din colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor sau Maria Stavrositu, candidat PP-DD la un mandat de senator în colegiul 4, nu au dorit să lase să se vadă că ridurile şi-au făcut apariţia pe chipurile sau gâturile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *