Acasă > Politica > PNL Constanţa pledează pentru libertatea presei

PNL Constanţa pledează pentru libertatea presei

În opinia conducerii PNL Constanţa, Raportul MCV pentru România conține o serie de inadvertenţe şi erori materiale, aducând prejudicii ţării și cetăţenilor ei. ,,Acest mecanism a devenit un instrument de presiune, care s-a îndepărtat de la obiectivul său tehnic, fiind politic în proporţie semnificativă” se arată într-un comunicat remis redacţiei.
De aceea, PNL Constanţa consideră că aspectele neconforme cu realitatea trebuie corectate de către Comisia Europeană, această insituție fiind cea în măsură să ofere un calendar de închidere a MCV pentru România.  Mai mult, liberalii de la malul mării ,,sar” în apărarea presei şi a exprimării libere a opiniilor, desigur având dovezi corecte şi concludente care să susţină demersul jurnalistic. ,,Suntem de părere că, prin propunerea de a limita libertatea presei din România, Comisia încalcă grav valorile europene şi îşi depăşeşte cu mult atribuţiile date de tratat. Presa trebuie să aibă libertatea de a face investigaţii jurnalistice și de a prezenta dovezi corecte și obiective indiferent dacă acestea se referă la un cetățean de rând sau la un magistrat”, susţin liberalii de la malul mării.
După ce subliniază că CSM este ,,o instituţie independentă de acţiunea politică sau guvernamentală”, iar ANI ,,nu dă sentinţe irevocabile, ci doar decizii administrative care pot fi confirmate sau infirmate de justiţie”, liderii PNL Constanţa nu omit nici subiectul imunitatea parlamentară. Ei afirmă că ,,în România aceasta asigură mult mai puţină protecţie decât în multe alte state ale UE. În realitate statutul parlamentarilor în România este mai strict în ce privește incompatibilitățile, conflictele de interese, regimul imunității decât în țări occidentale cu tradiție democratică”, susţine conducerea PNL Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *