duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Ultima ora > PNL Constanţa regretă că ,,Fenechiu nu mai poate continua proiectele demarate”

PNL Constanţa regretă că ,,Fenechiu nu mai poate continua proiectele demarate”

Conducerea PNL Constanţa a luat act de decizia ÎCCJ referitoare la dosarul în care este implicat vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu. Totuşi, liberalii constănţeni au ţinut să sublinieze faptul că ,,până la pronunțarea unei sentințe definitive, liderul liberal beneficiază în continuare, din punct de vedere legal şi moral, de prezumţia de nevinovăție”.
Totodată, prin intermediul unui comunicat remis presei, reprezentanţii PNL Constanţa recarcă faptul că ,,prin întreaga sa activitate la conducerea Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu a dat dovadă de profesionalism şi eficienţă. Acesta a dus la bun sfârşit proiecte de importanță majoră pentru România, precum privatizarea CFR Marfă şi deblocarea Programului Operaţional Sectorial <<Transport>>”.  Verdictul dat de ÎCCJ a adus nemulţumire şi-n rândul liberalilor constănţeni care n-au omis să-şi exprime ,,regretul că Relu Fenechiu nu mai poate continua proiectele demarate în calitate de ministru al Transporturilor. Realizările din perioada mandatului ministerial demonstrează că desemnarea sa a fost cea mai potrivită alegere pentru acest portofoliu, unul dintre cele mai dificile și importante din structura guvernamentală”. În contextul creat, conducerea centrală a PNL se va înruni la începutul săptămânii viitoare pentru a nominaliza o persoană pentru acest portofoliu ,,după consultări în cadrul forurilor interne şi discuţii cu primul ministru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *