vineri, noiembrie 22, 2019
Acasă > Administratie > PNL va avea alt viceprimar la Fântânele

PNL va avea alt viceprimar la Fântânele

Din motive de sănătate, viceprimarul comunei Fântânele, liberalul Constantin Niţă a renunţat atât la această funcţie, cât şi la mandatul de consilier local.  În contextul prezentat primarul Gheorghe Popescu a decis ca în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Comunal din această lună aleşii să aleagă un nou vice, iar filiala PNL să desemneze un consilier care va prelua mandatul deţinut de Niţă.
Totodată, liberalii ar trebui să-şi păstreze şi funcţia de viceprimar având în vedere faptul că deţin majoritatea în consiliul local ( din 11 aleşi şapte sunt membri PNl, iar patru reprezentanţi ai PSD).
Primarul comunei şi lider al PNL Fântânele ne-a declarat că mandatul deţinut de Niţă va reveni lui Marin Zăbavă, iar cât priveşte desemnarea viitorului viceprimar ,,consilierii vor decide”. ,, Şedinţa consiliului local va avea loc după 20 noiembrie. Încă nu ne-am decis pe cine vom propune şi susţine pentru funcţia de viceprimar. Vom discuta zilele astea şi vom vedea cine va fi desesmnat”, a adăugat preşedintele PNL Fântânele, Gheorghe Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *