Poliţia Română a luat măsuri pentru derularea în condiţii de siguranţă a examenului de Evaluare Naţională, pentru absolvenţii claselor a VIII-a, care se desfăşoară începând de astăzi.
La data de 25 iunie a.c., la nivel naţional, a început prima probă a Evaluării Naţionale – Limba şi literatura română – proba scrisă.
Măsuri de siguranţă suplimentare sunt luate şi pentru desfăşurarea în siguranţă a Examenului Naţional de Bacalaureat, care se va desfăşura tot în această perioadă.
Astfel, poliţiştii aflaţi în dispozitivul curent, de la structurile de ordine publică, rutieră, dar şi de la alte specialităţi, acţionează, pentru ca examenul susţinut de absolvenţi să aibă loc în condiţii de siguranţă.
Poliţiştii, alături de jandarmi şi poliţişti locali, vor desfăşura activităţi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenele să se desfăşoare în condiţii de normalitate.
Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, centrele de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere.
În zona centrelor constituite, atât pe timpul desfăşurării activităţilor propriu-zise de examinare, cât şi pe timpul afişării rezultatelor, poliţiştii sunt prezenţi pentru informarea cetăţenilor şi prevenirea unor fapte ilegale.
Toate activităţile se desfăşoară în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu ceilalţi parteneri instituţionali.
Sursa: Politia Română