Wednesday, 24 October 2018
Acasă > Eveniment > Polițist acuzat de luare de mită și trafic de influență

Polițist acuzat de luare de mită și trafic de influență

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus, la data de 10 aprilie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a agentului de poliţie B.D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) şi trafic de influenţă.

Măsura a fost luată ca urmare a cercetărilor efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.

În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că în perioada iulie-august 2016, inculpatul a solicitat şi primit suma de 500 de euro de la un martor denunţător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul centrului de arest preventiv un telefon mobil.

De asemenea, în perioada august-septembrie 2017, agentul de poliţie a solicitat şi primit de la un alt deţinut în centrul de arest preventiv, suma de 1500 euro pentru a introduce în interiorul instituţiei două telefoane mobile şi 2 cartele SIM. După ce deţinutul a fost transferat în Penitenciarul Galaţi, agentul de poliţie i-a promis că îl poate ajuta cu introducerea unui telefon în incinta unităţii de detenţie, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii din cadrul instituţiei.

La data de 07.03.2018, agentul de poliţie a solicitat şi primit de la un investigator, suma de 500 de euro, cu scopul de a-şi trafica influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul Penitenciarului Galaţi, în vederea introducerii unui telefon mobil şi a unei cartele SIM în incinta instituţiei, ce urmau să ajungă în posesia deţinutului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.