Polițist constănțean, găsit în incompatibilitate de ANI. A fost și instructor auto

  •  
  •  
  •  
  •  

Agenția Națională de Integritate anunță că  un funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa  a fost găsit în incompabilitate.

Potrivit ANI, în perioada 12 aprilie 2018 – 20 februarie 2020, a deţinut şi exercitat simultan funcţia publică cu statut special de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Biroul Rutier şi funcţia de instructor auto în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând, astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Persoana evaluata a fost informata despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistata sau reprezentata de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Funcționarul public nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

ANI menționează că funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.

Sursa: ANI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *