Poliţiştii detaşaţi au ajuns pe litoral

Sâmbătă dimineaţă a ajuns la Constanţa prima serie de poliţişti detaşaţi, respectiv 176 de oameni, în cadrul Planului de acţiune “Litoral 2012”. Odată cu ei au sosit la Constanţa, pentru a supraveghea cum se desfăşoară primele acţiuni, şi chestorul de poliţie Dumitru Jianu, directorul Direcţiei de Ordine Publică, dar şi comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere. Ca şi în anii trecuţi, oamenii legii vor pune accent pe menţinerea ordinii publice, pe fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor rutiere.

De asemenea, se continuă colaborarea din anii trecuţi cu poliţiştii bulgari, astfel că agenţi din ţara vecină vor veni în Constanţa, Călăraşi, Dolj şi Giurgiu, unde vor desfăşura acţiuni comune cu poliţiştii români. Totodată, patru poliţişti din ţară vor merge în Bulgaria. “Întrucât litoralul românesc reprezintă un punct de atracţie atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini, Poliţia Română le recomandă celor aflaţi pe litoral să adopte măsurile minime de siguranţă, de protejare a bunurilor şi valorilor pe care le deţin pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor şi să respecte normele legale în vigoare”, au subliniat reprezentanţii instituţiei.

Sursa: www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *