duminică, august 25, 2019
Acasă > Eveniment > Polițiștii instruiesc turiștii: nu lăsaţi la vedere bunuri care să-i tenteze pe hoți !

Polițiștii instruiesc turiștii: nu lăsaţi la vedere bunuri care să-i tenteze pe hoți !

În baza Planului de acţiune „Litoral 2015”, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, prin poliţiştii de ordine publică şi cei ai structurii de prevenire a criminalităţii au iniţiat, în această săptămână, activităţi informativ – preventive în Staţiunea Mamaia şi Eforie, siguranţa pe litoral în perioada sezonului estival, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică fiind o prioritate a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Obiectivul acestor acţiuni informativ – preventive, pe litoral, este creşterea gradului de informare a turiştilor cu privire la faptele antisociale care le pot afecta concediul, poliţiştii oferind sfaturi în vederea prevenirii victimizării populaţiei şi adoptării unei atitudini prevăzătoare. Au fost oferite spre informare, în caz de necesitate, numerele de telefon ale unităţilor de poliţie unde turiştii se pot adresa, precum şi informarea despre apelul de urgenţă 112 unde pot sesiza orice aspect care aduce atingere ordinei şi siguranţei publice.De asemenea, poliţiştii s-au întâlnit cu administratorii hotelurilor şi personalul hotelier în scopul instruirii acestora în vederea adoptării măsurilor de siguranţă pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel şi din autovehicule, fiind oferite pliante si afişe cu recomandări preventive, acestea fiind afişate la recepţiile hotelurilor şi unităţilor de alimentaţie publică precum şi în alte locuri vizibile frecventate de către turişti. S-au purtat discuţii cu turiştii aflaţi pe plajă, pe tema prevenirii furturilor de pe plajă, din corturi, din camerele de hotel şi din autovehicule. S-au oferit sfaturi şi cu privire la prevenirea dispariţiilor de minori de pe plajă.  Recomandările polițiștilor și măsurile de pus în pactică sunt : verificaţi dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate chiar dacă ieşiţi din casă sau din spaţiul de cazare pentru un timp relativ scurt; depozitaţi banii si bunurile de valoare in seiful hotelului şi luaţi numai sumele strict necesare pentru cumpărături; când părăsiţi camera şi pe timpul nopţii, asiguraţi uşa  de acces, uşa de la balcon şi ferestre şi nu lăsaţi la vedere, pe balcon, bunuri care să-i tenteze pe infractori, nu uitaţi să fiţi prudenţi în relaţiile ocazionale; supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, pe plajă, la joacă şi în zonele aglomerate, explicaţi-i pe înţelesul său să intre în discuţie cu persoane necunoscute, asiguraţi-vă că ştie numele părinţilor, numărul de telefon şi denumirea hotelul unde sunteţi cazaţi. Iar dacă s-a pierdut, sfătuiţi-l să se adreseze unui poliţist; -la plajă, nu lăsaţi nesupravegheat şezlongul, cearceaful sau cortul – cel mai bine este să rămână o persoană care să aibă grijă de el iar dacă observaţi persoane care sustrag bunuri de pe plajă, nu rămâneţi indiferenţi, luaţi atitudine prin alarmarea celor prezenţi şi anunţarea organelor de poliţie ; nu lăsaţi în autovehicul bunuri de valoare (sacoşă,bani, poşetă, laptop, telefon mobil, GPS, obiecte de îmbrăcăminte etc.) iar dacă aţi pierdut cheile autovehiculului, schimbaţi de urgenţă sistemul de închidere al acestui;  când interacţionaţi cu necunoscuţi păstraţi rezervele necesare dacă legaţi relaţii de prietenie .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *