Tot auzim de prin ’90 incoace despre puterea poporului. Ni se tot spune ca puterea in general sta in mainile noastre. Puterea sa alegem, puterea sa schimbam clasa politica si presedintele, puterea sa schimbam tara. Dar oare cat de mare este puterea asta?
Evenimentele din luna care sta sa se incheie ne-au invatat ca puterea poporului in Romania este frectie la picior de lemn. Cum poate spune cineva ca puterea sta in mainile noastre la alegeri, cand romanii au iesit la vot, iar Curtea Constitutionala a decis sa le invalideze voturile?
Cum poate spune cineva ca avem puterea sa schimbam ceva iesind si strigand in strada nemultumirile, cand nimeni nu ne baga in seama, ba poate chiar ne considera a fi mase manevrate de cineva? Cum poate spune cineva ca avem puterea, cand noi ne exprimam zilnic nemultumirile, iar ei ne sfideaza pe fata? Puterea poporului in Romania este ZERO. Ea este invocata de mai marii politicii atunci cand au nevoie de noi, atunci cand vor sa obtina ceva cu ajutorul nostru. Dupa asta, acea asa zisa putere este de fapt, tot in mainile lor.
Nu ar trebui sa ne mai mire faptul ca peste 50 la suta din romani sunt nostalgici dupa comunism. Atunci romanul stia ca nu are putere, dar macar stia ca partidul ii da un loc de munca, un salariu, un acoperis deasupra capului si nu ducea grija unei incerte zile de maine.
Diferenta intre atunci si acum este ca in ziua de azi nu mai stii daca o sa ai un loc de munca dupa ce termini studiile, nu stii daca statul te va ajuta cumva dupa ce te zbati degeaba, iar pentru a avea un acoperis deasupra capului trebuie sa stai fie cu parintii, fie sa ai un job ultra bine platit (care si el e la fel de nesigur) pentru a-ti face rata la o banca cu capital strain, care te jupoaie de bani aproape jumatate de viata. Puterea? Este evident, tot la altii.
M-am declarat de mai multe ori impotriva uniunilor si organizatiilor in care mai multe tari se aduna sub un singur nume, cum ar fi Uniunea Europeana. Atunci cand mai multe tari cu traditii, ideologii si puteri economice diferite se aduna, nu poate exista un interes comun. Cei mai slabi sunt calcati in picioare, destructurati si vanduti pe bucati, apoi transformati in piata de desfacere, in timp ce aceia mai puternici devin si mai puternici. Puterea de fapt, acolo este. Nu la popor, nu la Guvern, nu la presedinte. Puterea poporului in Romania este o utopie.
Am putea sa invatam sa ignoram aceasta sintagma, atunci cand o s-o mai auzim de la diversi cetateni mai jos sau mai sus pusi. Adevarul crud este ca poporul nu va avea niciodata puterea adevarata, ci doar iluzia unei puteri oferita de cei care o detin cu adevarat.