luni, februarie 24, 2020
Acasă > Credinta > Postul Paştelui

Postul Paştelui

Iată-ne ajunşi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, la începutul postului Sfintelor Paşti, o perioadă în care exersăm oprirea de la anumite mâncăruri, dar şi una în care cerem de la Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce se va răstigni şi va învia pentru noi şi pentru a noastră mântuire, virtuţile creştineşti cu care ne îmbrăcăm pentru  creşterea noastră duhovnicească aici, pe pământ şi mai apoi, în viaţa de dincolo, în raiul cel mult dorit de toţi creştinii.

Pentru ce postim?

Postim pentru că Biserica ne recomandă.

Mântuitorul însuşi a postit (Matei IV, 2). Şi dacă El, Dumnezeu Fiul, a postit, cu atât mai mult trebuie să postim noi, cei supuşi mereu ispitelor şi păcatului. Postim pentru a ne înfrâna pornirile trupeşti şi sufleteşti. Anatomic, suntem alcătuiţi din trup; spiritual, suntem formaţi din duh. De aceea sănătatea noastră duhovnicească depinde de echilibrul dintre cele două. Trupul nu îl putem trata decât prin post, mărturisea Părintele Arsenie Boca. De aceea trebuie să postim, pentru a ne disciplina trupul şi sufletul. Cel care posteşte se simte mai uşor, mai curat chiar trupeşte, iar sufletul său se poate apleca mai profund spre rugăciune.

Dar ce trebuie să mai facem noi, creştinii, în acest post?

Se cuvine să participăm la Sfintele slujbe oficiate în biserică cu orice prilej; să ne spovedim şi mai apoi, dacă am primit dezlegare de păcatele noastre şi suntem găsiţi vrednici, să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos; să iertăm tuturor toate, să facem milostenie şi să fim în bună înţelegere între noi.

Să străbatem calea acestui post cu multă smerenie, dragoste, răbdare, iertare, îngăduinţă! Iar mai apoi, vom fi cu adevărat şi noi pe calea crucii cu Hristos Domnul, unde ne vom întrista pentru răstignire, pentru ca mai târziu să ne bucurăm pentru Învierea Sa cea de a treia zi.

Şi, nu în ultimul rând, să nu uită să spunem rugăciunea reprezentativă a acestui post, cea alcătuită de Sfântul Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii tale. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe aproapele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

 

Pr. Bretea Mihai-Gheorghe

Parohia Sfântul Ierarh Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *