duminică, 20 septembrie 2020
Acasă > Editorial > Povestea perlei si colierul vietii

Povestea perlei si colierul vietii

Este Duminica iar. A treia duminica din toamna. Si cum toamna se numara roadele, poate ca si noi ar trebui sa numaram roadele fiiri noastre. Fara sa vreau, am asemanat realizarile unui om cu perlele si uite asa mi-am amintit o poveste citita mai demult, care incepea cu intrebarea:

<<,,V-ati intrebat vreodata cum apare o perla?
             De ce colierele din perle veritabile sunt atat de cautate si extrem de scumpe?
             De ce imitatiile si falsurile sunt la tot pasul si …accesibile oricui?
Majoritatea dintre noi ne aducem aminte ca perla se formeaza in interiorul unei scoici… Dar cum apare scoica v-ati intrebat? Au diferite forme, dimensiuni si culori…la fel ca oamenii si sufletele lor…Oare asa se nasc sau forma actuala e rezultatul transformarilor si evolutiei de pana acum?
                Stiinta ne da urmatoarea explicatie: stridia(molusca) isi incepe viata ca larva, avand un corp moale, delicat si vulnerabil…Pentru a se autoproteja, molusca secreta o substanta ce formeaza in timp o crusta, ce se va transforma ulterior intr-o  cochilie de diferite forme, marimi si culori.
                Fara sa vreau m-am gandit la noi.. oamenii…initial vulnerabili, dependenti si deschisi fara rezerve la tot ce-i nou, influentati in dezvoltare de mediul in care ne-am nascut,….pana la intalnirea, in anii adolescentei, cu primii pradatori si valuri ale vietii..care ne matura siguranta si ne scot din zona de confort…Care e reactia nostra instinctiva? Generarea de resentimente, inchiderea in sine, respingerea instinctiva a tot ce-i nou, ce vine din afara zonei de confort pentru ca doar asa, gandim noi, ne vom proteja sufletul si nu vom mai suferi. Si astfel, cochilia noastra incepe sa dezvolte diferite forme, dimensiuni si culori: aroganta, indiferenta, cinism, lacomie…
Si totusi, cu atata protectie, o stridie produce o perla… cum de reuseste?
             Noi oamenii, inchisi ermetic in cochilia sufletului nostru, putem produce perle veritabile sau doar imitatii?
             Pentru a gasi raspunsul sa ne intoarcem la scoici…si nisip.
             Plimbandu-ma pe plaja am intalnit felurite scoici…unele inchise…altele deschise… altele doar jumatati… in cautarea celeilalte jumatati impreuna cu care sa formeze un intreg….pentru a produce o perla. Pe unele le-am ignorat, pe altele le-am ridicat, iar pe altele le-am ascultat…punandu-le la ureche. Fiecare avea povestea ei…si cu cat era mai mare, cu atat avea mai multe de povestit despre viata si cautarile ei de pana acum…
               Intamplator am mai descoperit ceva…jumatatile, oricat de mari, striate sau colorate ar fi fost,…erau mate pe interior,…pe cand cele integi pe care le intalnisem,… dupa ce le-am deschis, am vazut interiorul sidefat, umed si…plin de viata…pregatit oricand sa produca o noua perla…
              Si totusi, cum apare aceasta?…m-am intrebat
              Documentandu-ma, am aflat ca ceea ce numim noi scoici, stiintific se numesc bivalve, datorita celor doua valve(scoici) ce formeaza cochilia. Acestea sunt prinse la un capat de insasi corpul molustei.  
Cand molusca e relaxata, cochilia e deschisa, permitand un schimb deschis intre molusca si mediu. In schimb cand muschii sunt contractati, cochilia se inchide, impiedicand posibilii pradatori sa ajunga la tesutul moale al scoicii. Insasi supravietuirea ei depinde de abilitatea nativa a alterna aceste cicluri: inchis…deschis… inchis…deschis.
Adaptarea la mediu “a invatat-o” ca a fi deschisa insemna a evolua odata cu mediul, iar a fi inchisa insemna protectie si concentrare spre insasi scopul ei…de a produce o perla.
Concret, in momentul in care o scoica este deschisa fata de mediu, este deopotriva hranita si vulnerabila. Schimbul de informatie genetica cu mediul in care se dezvolta presupune atat patrundere de substante nutritive cat si de paraziti, in acest din urma caz scoica inchizandu-se, blocand parazitul inauntru si izolandu-l prin acoperirea acestuia cu straturi succesive de sidef si calciu. Iar acesta este o activitate care dureaza ani intregi. In cele din urma, ceea ce initial era un parazit, deci o problema pentru stridie se va transforma intr-o minunata perla.
De aceea, in cel mai fericit caz, o scoica produce doar cateva perle in decursul unei vieti, altele doar o singura perla veritabila, iar altele, de frica sa nu fie ranite, nu se deschid niciodata spre mediu, si mor fara sa-si fi atins scopul… acela de a produce macar o singura perla.
 Asadar o stridie care nu a fost ranita nu poate produce perle…
               Deoarece perlele apar dincolo de zona de confort, nefiind altceva decat probleme depasite prin acoperirea lor cu straturi succesive de intelegere, acceptare, pasiune, sustinere, dragoste si…rezolvare, fiind.. lectii de viata invatate.
               Prin urmare nu poti poduce perle stand la TV, jucandu-te la calculator, facand rau altora folosindu-te de machiavelisme, bucurandu-te de raul pe care il provoci justificandu-l si justificandu-te in fel si chip doar, doar vei reusi sa-I faci pe altii sa creada ca esti ,,cineva”, sau intalnindu-te cu prietenii si barfindu-I pe cei ce nu sunt ca tine.
Dar poti produce perle implicandu-te, iubind, fiind curajos, ambitios si intelegator, motivat, avand un scop clar in viata, educandu-te in permanenta.
               Din pacate multi oameni invata sa cultive mai degraba resentimente sau indiferenta,  lasindu-si ranile deschise, alimentandu-se cu sentimenete negative si sub masca patologica a pragmatismului, refuzand afectivitatea si transferul emotional atat de firesc si de normal intr-o colectivitate,  fapt  care categoric  impiedica leziunile sa se cicatrizeze.
Vedem de asemeni si multe ,,stridii goale”, nu pentru ca nu au fost ranite, ci pentru ca nu au stiut sa ierte, sa accepte, sa inteleaga si sa transforme o durere in iubire, fie inchizandu-se in ele, plangandu-si de mila, fie devenind indiferente sau nepasatoare.
               Si totusi, care sunt perlele noastre…?
               Sunt persoanele in fata carora ti-ai deschis sufletul, te-au ranit, si totusi le-ai inteles si le-ai iertat,
               Sunt acele frici si temeri pe care ai reusit sa le depasesti,
               Sunt aparente esecuri prin care viata te-a invatat lectii importante,
               Sunt intamplari care au dat un nou sens vietii tale,
               Sunt experiente ce te-au ajutat sa vezi ca poti fi OM, ca poti fi mai bun,
               Sunt obiective ce le-ai atins in ciuda tuturor conditiilor potrivnice,
               Sunt recorduri in care ti-ai autodepasit onest si prin valori reale performantele anterioare,
               Sunt ridicarile tale deasupra mentalitatilor malefice,
               Sunt dovezile pe care le-ai oferit celorlalti privitor la caracterul tau.
               Sunt ochii cu care te privesc cei ce au trecut prin viata ta.
               Asadar,  nu ezita sa recunosti ca glasul constiintei exista, nu evita provocarile vietii, inchizandu-te in tine, ci fii deschis, privind fiecare provocare ca si oportunitate de-a mai adauga o perla veritabila la colierul vietii tale. Pentru ca desi tuturor li se daruieste liberal arbitru, nimanui nu i se daruieste viata pentru a fi mai rau decat la nastere si pentru ca niciodata nu sti cand sfarsitul este aproape.
               Si pentru ca articolul sa aiba o finalitate practica  am sa te rog sa iti  raspunzi cu toata sinceritatea la doua intrebari:
,,Cate perle are  colierul tau?”
,,Pe care o consideri cea mai valoroasa? “>>
Plina de talc povestea, nu-i asa? Va doresc tuturor sa aveti o toamna bogata  an dupa an…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *