miercuri, septembrie 18, 2019
Acasă > Comunicate > PP-DD nu acordă niciunui guvern un cec în alb!

PP-DD nu acordă niciunui guvern un cec în alb!

Partidul Poporului-Dan Diaconescu îşi exprimă indignarea faţă de forma propusă de guvernanţi pentru bugetul de stat, motiv pentru care a depus peste 350 de amendamente.
Domeniile de maxim interes pentru români au fost comprimate în cinci amendamente majore, iar acestea sunt legate de sănătate 6% din PIB, educaţie 6% din PIB, justiţie, apărare, ordine publică.
Unul dintre amendamentele depuse pentru sănătate, iniţiat de domnul deputat Tudor Ciuhodaru, referitor la alocarea sumei de 40.000 mii lei (10 milioane euro) pentru repunerea în funcţiune la parametrii optimi a Institutului Cantacuzino,  a fost respins, cu două abţineri, şi un vot favorabil. Ministerul preferă să importe vaccinuri pentru patru ani, pe bani grei, şi să cumpere lenjerie de pat. Reamintim că Institutul Cantacuzino asigură securitatea epidemiologică a României prin produse farmaceutice ieftine, multe dintre ele unice la nivel mondial.

PP-DD condamnă faptul că guvernanţii nu găsesc bani pentru sănătatea şi educaţia românilor, în timp ce se găsesc oricând bani pentru clientela politică din consiliile de administraţie sau pentru politicieni.
PP-DD prognozează că prin alocarea unuia dintre cele mai mici procente din PIB din UE pentru sănătate, nu se va asigura pacienţilor accesul echitabil la îngrijiri medicale de calitate şi nici locuri de muncă sau motivaţia salarială pentru personalul medical. Aceste alocări bugetare vor duce doar la creşterea numărului de bolnavi şi la menținerea României pe primele locuri din UE la TBC, cancer, hepatită B și C, mortalitate infantilă şi perinatală precum şi înmulţirea cazurilor de malpraxis sau a personalului medical ce alege să plece în străinătate.
PP-DD îşi exprimă îngrijorarea că  pentru sănătatea fiecărui român se vor găsi doar aproximativ 300 de euro, o sumă ,, exorbitantă”, dar de 10 ori mai mică decât media europeană.
PPDD remarcă faptul că până şi oficiali din Ministerul Sănătăţii sunt nevoiţi să recunoască faptul România a rămas la nivelul Europei anilor 60.
Este îngrijorător faptul că ţări precum Albania alocă un procent mai mare decât noi. Totodată, vedem că investiţiile în infrastructura spitalicească sunt reduse cu peste 80 %, şi în aceste condiţii cel mai probabil nu se pune problema redeschiderii celor 182 de spitale închise sau construirii de spitale noi, iar cele care au mai rămas vor fi închise prin declasificare.
Dreptatea până la capăt a rămas un simplu slogan de campanie, iar în condiţiile unui vot majoritar în Parlament, USL a uitat de românii, pe zi ce trece, mai împovăraţi de biruri, mai lipsiţi de mijloacele minime necesare traiului, şi mai ales, de cea mai mică speranţă de acces la un sistem de sănătate sau educaţie performant.
Nu acordăm  niciunui guvern vreun cec în alb şi nu vom vota acest buget, în condiţiile în care amendamentele noastre nu au fost adoptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *