vineri, 14 august 2020
Acasă > Sport > Prea mici pentru Europa

Prea mici pentru Europa

Astra Giurgiu rămâne fără punct câștigat și după etapa a II-a, din faza grupelor Europa League. Pe teren propriu Astra a pierdut meciul cu Red Bull Salzburg, scor 1-2, după ce reușise să deschidă scorul prin Takayuki Seto.

Nici după etapa a doua din grupa D din Europa League, Astra Giurgiu nu a reușit să adune puncte. La Giurgiu, astralii au cedat în fața celor de la FC Salzburg, scor 1-2.

Formația pregătită de Daniel Isăilă a început curajos și în minutul 15 japonezul Takayuki Seto a deschis scorul. Lipsa de experiență la nivel înalt i-a trădat pe giurgiuveni și, până la pauză, austriecii au întors soarta jocului. A egalat Kampl, în minutul 35, iar Soriano a marcat pentru 2-1, în minutul 41.

După pauză, gazdele au părut copleșite, incapabile de o replică ceva mai consistentă și tabela a rămas nemodificată. În celălalt meci al grupei, Cetic Glasgow a învins cu scorul de 1-0 pe Dinamo Zagreb.

Pentru astrali urmează dubla cu Celtic, la Glasgow, pe 23 octombrie și la Giurgiu, pe 6 noiembrie.

Calificarea în grupe a fost maximum ce își poate permite trupa finanțată de Ioan Niculae, la acest moment, accederea în primăvara europeană fiind acum o dispută în trei în care sunt angrenate Dinamo Zagreb, Celtic Glasgow și Red Bull Salzburg. Astra poate fi doar un arbitru al acestei lupte.

Redactor: Nicu Dolea

Sursă foto: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *