Prefectura Tulcea implementează un proiect privind eliberarea apostilei

„Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”. Așa se numește noul proiect pe care reprezentanții prefecturii județului Tulcea vor să-l impementeze până în luna iulie a anului viitor. Apostila este o ştampilă sau un certificat eliberat de autorităţile competente ale unui stat semnatar al Convenţiei de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în ţara respectivă, care urmează a fi prezentate pe teritoriul unui alt stat inclus în această Convenţie.

„Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea este printre primele din ţară în ceea ce priveşte durata eliberării apostilei, cu o medie de două ore în condiţiile în care la nivel naţional termenul este chiar şi de două zile. Este un volum mare de lucru, chiar şi cu trei mii de apostile pe an, iar la Tulcea activitatea este cotidiană spre deosebire de alte prefecturi la care sunt rezervate doar două zile pe săptămână pentru apostilare. Acti­vi­tatea aceasta se desfăşoară de zece ani la Tulcea printr-un birou aş spune virtual, pentru că nu a fost repartizat personal pentru apostilare, iar faptul că au fost identificate şi probleme în aceşti ani este şi motivul pentru care s-a realizat acest proiect” a declarat Corvin Bangu, subprefectul judeţului Tulcea.

Taxele de apostilare pe document sunt în acest moment de 22 de lei plus 23 lei pentru cerere, fiind printre cele mai scăzute din Europa. Valoarea totală a acestui proiect este de peste două milioane de lei. Cea mai mare parte din bani vin din partea Fondului European de Dezvoltare Regională.

Autor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *