luni, octombrie 14, 2019
Acasă > Social > Pregătiri pentru slujba de Înviere

Pregătiri pentru slujba de Înviere

Slujba din noaptea Învierii Mântuitorului va fi oficiată și anul acesta de un sobor de preoți ai Protoieriei “Callatis” la altarul situat pe faleza Mangaliei. Muncitorii care se ocupă de montarea scenei în aer liber lucrează de zor pentru ca totul să fie pregătit așa cum se cuvine, în noaptea sfântă. Iar organizatorii speră ca evenimentul religios să reunească în Portul Turistic până la 5000 de credincioși.

În Săptămâna Mare, toți creștinii fac pregătiri pentru Sărbătorile Pascale. Și cum scena-altar pe care se oficiază slujba religioasă este destul de dificil de montat, muncitorii lucrează intens pentru a finaliza lucrarea la timp. Iar autoritățile locale invită credincioșii să participe în număr mare la eveniment.

“Este o tradiție în Mangalia: de Înviere să se strângă oamenii în portul turistic. Împreună cu Protoieria Callatis organizăm și evenimentul de anul acesta. La Învierea de anul trecut au fost peste 10.000 de oameni, iar anul acesta așteptăm peste 4000 –  5000 de oameni. Îi invităm pe toți locuitorii orașului și pe cei din alte localități să participe la această slujbă. Îi așteptăm pe toți, pentru ca va fi destul de frumos, așa după cum i-am obișnuit pe locuitorii noștri și pe turiști. Îi așteptăm să ia lumină de la malul mării”, ne-a declarat Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia.

Locuitorii municipiului Mangalia sunt dispuși să asiste la ceremonialul religios din Portul Turistic, indiferent de vreme. Preoții, la rândul lor, spun că enoriașii prezenți la slujbă vor primi pască din cutii speciale.

“Sunt pregătite 4000 de cutiuțe cu pasca pe care le-am adus când am fost numit protoiereu, foarte frumoase, care pun amprenta asupra acestui eveniment”, ne-a spus părintele Vasile Cîrlan, Protoiereu al Protoieriei “Callatis”

Slujba de Înviere din Portul Turistic va începe la ora 23.00 cu un concert de muzică religioasă susținut de Corul Arhiepiscopiei.

Redactor Ramona Gănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *