sâmbătă, mai 25, 2019
Acasă > Politica > Premierul Viorica Dăncilă a anunțat noile propuneri pentru Transporturi și Dezvoltare

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat noile propuneri pentru Transporturi și Dezvoltare

Răzvan Cuc  a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, iar  Daniel Suciu  pentru cea de ministru al Dezvoltării Regionale, care va îndeplini şi funcţia de vicepremier.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că cele două propuneri au fost validate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.

Prim ministrul a subliniat că cei doi social-democraţi  îndeplinesc criteriile necesare pentru a coordona aceste portofolii și trebuie acceptați de președintele Klaus Iohannis.

”Sper ca de această dată să fim cu toţii responsabili şi să înţelegem că oamenii aşteaptă de la noi proiecte, aşteaptă de la noi multe lucruri pe care le-am promis, pe care vrem să le realizăm în România şi în acelaşi timp să fim conştienţi de faptul că deţinem Preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi că avem pe agenda europeană foarte multe dosare care ţin de Ministerul Transporturilor sau de Ministerul Dezvoltării Regionale. Cred că, dincolo de jocul politic, dincolo de declaraţii, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară, ceea ce vrem să facem pentru români şi modul în care este percepută România pe plan extern în timpul deţinerii preşedinţiei rotative”, a afirmat Viorica Dăncilă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.