duminică, 9 august 2020
Acasă > Externe > Președintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru funcția de premier

Președintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru funcția de premier

Presedintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru functia de premier, a declarat pentru HotNews.ro Vlad Turcanu, purtatorul de cuvant al presedintelui. Timofti le-a cerut reprezentantilor coalitiei sa propuna un alt nume pana joi la ora 12.00.

Timofti si-a motivat refuzul pe prevederi ale Constitutiei Republicii Moldova si pe Hotarari ale Curtii Constitutionale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 ca “orice mandat politic trebuie sa se bazeze pe standarde ridicate in materie de integritate” si “este contrara principiilor statului de drept numirea in functii de conducere a persoanelor asupra carora planeaza dubii de integritate”, potrivit Agora.md.

Timofti “considera ca exista suspiciuni rezonabile” ca Plahotniuc “nu intruneste criteririle de integritate necesare desemnarii sale in functia de prim-ministru, avand in vedere si faptul ca prin Hotararea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicata in Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuc i s-a exprimat vot de neincredere, in calitatea sa de prim-vicepresedinte al Parlamentului, aducandu-i-se acuzatii de implicare in activitati ilegale care vin sa prejudicieze imaginea Parlamentului si a Republicii Moldova”, arata sursa citata.

Hotararea din 22 februarie 2013 a Parlamentului Moldovei, invocata de presedintele Timofti, consfinteste votul de neincredere acordat de majortatea parlamentarilor la acea data pentru Vlad Plahotniuc in calitate de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

Reamintim ca o coalitie parlamentara construita in jurul PD, care are majoritatea in Parlament, l-a propus astazi pe Vlad Plahotniuc drept premier.

Comunicatul integral al Presedintiei Moldovene:

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 13 ianuarie a.c, la Reședința de stat de la Condrița, consultări cu reprezentanții majorității parlamentare, constituite recent de un număr de 56 de deputați.

La consultări au participat Marian Lupu, Andian Candu și Dumitru Diacov, reprezentând Patridul Democrat, și Mihai Ghimpu, Corina Fusu și Valeriu Munteanu, reprezentând Patridul Liberal.

Șefului statului i-a fost prezentată o declarație semnată de un număr de 55 de deputați, de susținere a candidaturii domnului Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat, la funcția de prim-ministru.

Făcând uz de dreptul său constituțional de a evalua calitățile, competența, experiența și capacitatea candidatului la funcția de prim-ministru, șeful statului informează majoritatea parlamentară și opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura domnului Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru.

Președintele Timofti își întemeiază decizia pe prevederi ale Constituției Republicii Moldova și pe Hotărâri ale Curții Constituționale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.

Șeful statului consideră că există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteririle de integritate necesare desemnării sale în funcția de prim-ministru, având în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuc i s-a exprimat vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al Parlamentului, aducându-i-se acuzații de implicare în activități ilegale care vin să prejudicieze imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova.

În consecință, președintele Nicolae Timofti propune majorității parlamentare identificarea unui alt candidat la funcția de prim-ministru, care s-a încadra în criteriile de integritate enunțate, și informarea șefului statului cu privire la acest candidat, prin procedură legală, până pe data de 14 ianuarie a.c., ora 12.00.

Sursa: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *