joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Comunicate > Preşedintele PMP Constanţa: „Victor Ponta desparte un judeţ, în timp ce alţi premieri europeni leagă două continente printr-un tunel”

Preşedintele PMP Constanţa: „Victor Ponta desparte un judeţ, în timp ce alţi premieri europeni leagă două continente printr-un tunel”

Turcia a inaugurat, ieri, primul tunel subacvatic din lume, tunel care va face legatura între două continente, Europa şi Asia. Astfel, călătoria dintre cele două continente va fi de azi înainte mult mai uşoară. Obiectivul realizat care a primit ieri aprecierile necesare în România, nu va putea fi implementat şi asta din cauza incapacităţii actualului Guvern, dar nici nu reuşim să ne comportăm decent la evenimente de acest gen. Declaraţiile premierului României, Victor Ponta, prezent la eveniment, arată că românii, cu astfel de guvernanţi sunt departe de o asemenea infrastructură, iar Partidul Mişcarea Populară Constanţa aminteşte lipsa de profesionalism cu care atât premierul, cât şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, au acţionat în cazul reabilitării podului de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră.
„Am văzut cum turcii au inaugurat o construcţie unică în lume şi pentru asta primesc aprecieri de pretutindeni, însă, român fiind, m-a încercat ieri un sentiment de amărăciune cum rar mi-a fost dat să traiesc. L-am văzut prezent la inaugurare pe premierul României, Victor Ponta, care a avut şi o intervenţie ce demoonstrează adevărul despre oamenii care ne conduc. A spus că marile proiecte pot fi făcute numai de mari lideri şi de mari oameni politici… Cât adevăr – dacă stau să analizez şi declaraţia pe care Ponta a făcut-o vizitând stadiul lucrărilor de reabilitare a podului de la Agigea… Atunci, abia coborât din maşină a întrebat dacă podul va cădea… (??!!) Mi se pare incredibil cum alţii reuşesc să lege două continente şi noi nu suntem în stare să reabilităm un pod şi, mai mult decât asta, despărţim un judeţ prin incapacitatea guvernanţilor de a gestiona problemele de infrastructură, a proiectelor de interes naţional, iar cazul podului de la Agigea este doar o mică parte din lunga listă a incompetenţei celor care ocupă scaunele de la Palatul Victoria. Consider că premierul Victor Ponta ar trebui să ia exemplu de la cei care unesc lumea printr-un tunel, în timp ce el îşi dovedeşte incompetenţa funcţiei deţinute prin deciziile luate în judeţul Constanţa, în cazul reabilitării podului de peste Canalul Dunăre Marea Neagră, care face legatura dintre municipiul Constanţa şi sudul judeţului”, a declarat preşedintele organizaţiei Constanţa a Partidului Mişcarea Populară, Claudiu Iorga Palaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *