Acasă > Administratie > Preşedintele PPDD Constanţa vrea să ajungă senator

Preşedintele PPDD Constanţa vrea să ajungă senator

Gică Slabu, preşedintele PPDD Constanţa a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă că la sfârşitul săptămânii viitoare conducerea constănţeană a formaţiunii va prezenta lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare. Slabu a spus că vor exista candidaţi pentru toate colegiile, respectiv 10 pentru Camera Deputaţilor şi 4 pentru Senat, iar personal îşi doreşte să ajungă senator şi a declarat că va intra în competiţie pentru unul dintre colegiile „de oraş” la Senat.

Anunţul a fost făcut la întâlnirea de un an de la înfiinţarea partidului, ocazie cu care liderii constănţeni ai PPDD au precizat că formaţiunea deţine 67 de organizaţii în tot judeţul, 91 de consilieri locali, 25.000 de membri, 3 consilieri locali, 3 consilieri judeţeni şi alţi 3 consilieri locali municipali. „A trecut un an şi avem câteva realizări. Rezultatele noastre au fost nesperate pentru unii, dar insuficiente pentru noi, care aveam aşteptări mai mari. Acum ne vom lua revanşa la alegerile parlamentare; avem structuri în 67 de localităţi din judeţ, imediat după PSD. Vom avea o toamnă grea, iar la sfârşitul săptămânii viitoare vom prezenta lista candidaţilor noştri pentru Parlament. Vom avea lista completă, respectiv 10 candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat”, a declarat Gică Slabu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *