Acasă > Ultima ora > Prezidențiabilii, gratis în campanie, la radio și tv

Prezidențiabilii, gratis în campanie, la radio și tv

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au adoptat, în ședința de joi, Decizia privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea președintelui României.

Înainte de votul final, a fost adoptat un amendament, propus de membrul CNA Radu Călin Cristea, constând în includerea categoriei de “comentator politic” între participanții la emisiunile electorale.

Astfel, în urma modificării articolului 5, alineatul 4 din decizie prevede că radiodifuzorii sunt obligați să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi: candidat, reprezentant al candidatului sau al unui partid politic, alianță politică sau electorală care susține candidați, jurnalist, analist, consultant sau comentator politic.

Potrivit deciziei CNA, campania electorală pe posturile de radio și de televiziune publice și private începe pe 3 octombrie, ora 00.00, și se încheie pe 1 noiembrie, ora 7.00.

Pentru candidații la funcția de președinte al României, accesul la serviciile publice și private de radio și televiziune este egal și gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *