vineri, noiembrie 15, 2019
Acasă > Sanatate > Prima publicație antidrog din România

Prima publicație antidrog din România

Eforturile autorităților constănțene de a ține în frâu fenomenul consumului de droguri se concretizează în prima publicație cu scop preventiv din țară. Ziarul denumit „Vicii” tocmai ce a văzut lumina tiparului și își propune să-i provoace pe tinerii să-l citească. Prima ediție a adunat punctele de vedere a zeci de specialiști din domeniul juridic, medical și social, dar și o serie de interviuri cu vedete românești care au căzut în patima drogurilor.

Realizarea unei publicații cu rol educativ a pornit în urma statisticilor alarmante ale Asociației Tomis Antidrog Constanța, în legătură cu fenomenul consumului de droguri, în rândul tinerilor care locuiesc la malul mării.

„E o zi care are o dublă semnificație, e Ziua Drapelului Național și Ziua Internațională Antidrog. Asociația ATA lansează astăzi prima publicație de gen, care în paginile ei urmărește prevenția consumului de droguri.” a declarat Alois Adrian Alexandru, ATA Constanța.

Specialişti din poliție, mediul academic, dar și preoți s-au alăturat în lupta de prevenire a consumului de droguri, sub toate formele sale de manifestare. Indiferent dacă este vorba de alcool, țigări, jocuri de noroc sau consum de stupefiante, granița dintre o simplă distracție sau o tragedie poate fi întărită prin informare.

„Undeva spre sfârșitul anului 2011 a apărut un fenomen, practic nu era un fenomen nou dar ca și amploare a fost undeva la nivelul exploziv. Foarte multe fapte comise cu violență pe raza municipiului. Surpriza cea mare a fost că pe lângă faptul că acești infractori făceau parte din categoria persoanelor fără antecedente, mare parte din ei erau consumatori de droguri, mai ales etnobotanice.” a declarat comisarul șef Emilian Pârvu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate.

Ziarul „Vicii” le propune tinerilor o alternativă de a petrece timpul liber și de a alege un stil de viață sănătos, departe de tentanții. Pentru asta, zeci de specialiști din domenii de activitate variate alcătuiesc echipa redacțională a publicației.

“Articolele cuprinse în cadrul acestui ziar sunt  pe mai multe domenii. Avem articole scrise de membrii Asociației Antidrog, psihologi, membrii care fac parte din Inspectoratul Județean de Poliție, avem membrii din Biserica Ortodoxă, profesori din cadrul școlii rutiere, etc.” a mai spus Alois Adrian Alexandru,   ATA Constanța

De la articole medicale despre cum ar putea combate fumatul, dependența jocurilor de noroc privită din punct de vedere psihologic și până la mărturii șocante ale consumatorilor de droguri, inclusiv vedete din show-bizz-ul românesc, „Vicii” reprezintă o provocare adresată tinerilor. Ziarul se găsește și în format electronic, pe site-ul ATA Constanța.

Redactor: Andreea Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *