Acasă > Economie > Prima stație Rompetrol în Adjud

Prima stație Rompetrol în Adjud

Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, a inaugurat prima sa benzinarie din Adjud, situată pe Bulevardul Republicii 1D – la intersecția cu drumul european E85. Investiția totală se ridică la aproximativ 1,4 milioane USD. Aceasta este a cincea unitate din județul Vrancea și se alătură celorlalte patru stații Rompetrol din Focșani.

Noua stație de alimentare dispune de o gamă largă de facilități și servicii: patru pompe cu gamele de carburanți Efix și EfixS, o pompă rapidă pentru camioane, un rezervor Adblue, serviciu de achiziție rovinietă, colonetă aer/apă. Mai mult, stația este dotată și cu punct de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, rastel de butelii, dar și cu un restaurant care include zonă de gastro și shop.

„În noua stație de la Adjud, clienții Rompetrol vor găsi carburanți de calitate produși de cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari. Totodată, dorim să ne întâmpinăm clienții cu produsele și serviciile deja consacrate. Eforturile noastre sunt în raport cu aprecierea pe care o primim de la cei care folosesc serviciile Rompetrol, aprecieri care doar în ultimii doi ani ne-au ajutat să deschidem 27 stații noi”, a declarat Serghei Sevcenco, director general al Rompetrol Downstream.

Stația din Adjud este dotată cu un punct de încărcare electric, un serviciu oferit gratuit tuturor clienţilor Rompetrol care deţin maşini electrice sau hibride. Acesta are o capacitate instalată de 50KW care asigură alimentarea în acelaşi timp a două maşini, serviciul urmând a fi disponibil în perioada imediat următoare.

Prin deschiderea stației de la Adjud, KMG International își continuă dezvoltarea la nivel național. Experiența și know-how-ul acumulate de la preluarea Grupului în 2007 pun Rompetrol într-o poziție de forță pe segmentul de retail, iar atenția acordată activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor din staţii atestă progresele făcute în România, dar și celelalte țări în care Rompetrol este deja o prezență importantă.

“Compania continuă să-și consolideze și să-și dezvolte prezența în județul Vrancea și vine în întâmpinarea clienților săi cu o nouă stație, care aduce mai aproape produsele și serviciile Rompetrol atât pentru locuitorii din Adjud, cât și pentru clienții noștri care tranzitează localitatea. Este un pas important pe care îl facem în regiune și care se află pe linia strategică de retail gândită la nivelul Grupului”, a declarat Vladislav Rusnac, Chief Retail Officer al Grupului KMG.

La nivel national, aceasta operează o rețea de distribuție carburanți formată din 918 unităţi de puncte de alimentare , în creștere cu 14% față de nivelul din 2017. Vânzările totale de carburanti ale Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins anul trecut un nivel de 2,38 milioane tone, în crestere cu 6% față de volumul obtinut în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *