duminică, decembrie 8, 2019
Acasă > Social > Primăria Constanţa face preţul corect la carnea de miel

Primăria Constanţa face preţul corect la carnea de miel

Primăria Constanţa continuă şi în acest an campania prin care în trei pieţe din municipiu este stabilit un preţ fix pentru carnea de miel. Astfel, începând de astăzi, în cele trei mari pieţe din Constanţa, Griviţei, Tomis III şi Pescăruş, Primăria va derula programul „Preţul corect la carnea de miel”. Programul vine în sprijinul locuitorilor municipiului Constanţa şi nu numai care doresc să-şi cumpere înaintea Sărbătorii Peştelui carne de miel la un preţ dintre cele mai bune de pe piaţă. Aşa cum era de aşteptat, din cauza scumpirii furajelor şi preţul la carnea de miel a crescut, faţă de anul trecut când a fost de 18,9 lei. Astfel, pentru anul acesta, administraţia condusă de primarul Radu Mazăre a stabilit, împreună cu crescătorii de animale şi comercianţii din pieţe ca preţul de vânzare al cărnii de miel în pieţele amintite să fie de maxim 21,9 lei.

„Programul se derulează în perioada 5 aprilie – 14 aprilie. Preţul pentru un kg de carne de miel va fi anul acesta de maxim 21,9 lei / kg de carne de miel. Programul se va desfăşura în trei pieţe: Griviţei, Tomis III şi Pescăru, unde avem o surpriză, la fel ca şi anul trecut, aici urmând să existe un punct de sacrificare. Există un ţarc şi un punct unde, sub autorizarea DSV-ului va fi desfăşurată. S-au înscris 54 de producători, mai aşteptăm şi pe alţii pentru că s-au mai interesat. Programul este simplu: noi ne angajăm să nu percepem taxele legale pe care le putem percepe în această perioadă de la producători şi ei se angajează ca dacă intră în hale să nu depăşească preţul de 21,9 lei. Dacă vor să vândă cu mai puţin, nu avem nimic împotrivă. Nu pot vinde cu mai mult de atât pentru că au semnat o adeziune şi prioritate în halele noastre vor avea cei care accesează acest program. Dacă vor să vândă cu mai mult, aşteaptă ca ceilalţi să-şi vândă marfa şi pot intra plătind taxa, care, pe zi, ar fi de 50 lei”, a declarat directorul Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare (DPTO) din cadrul Primăriei Constanţa, Nicolae Fronescu.

La rândul său, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa, Romeu Lazăr prezent în piaţă la momentul lansării programului de anul acesta a declarat: „Preţul pieţii va fi făcut de cerere. Sunt 8 centre de sacrificare pentru această perioadă, în afară de cele două abatoare. Verificările au fost efectuate înainte ca oamenii să vină cu ei, spre comercializare, în piaţă. Verificăm, în primul rând, condiţiile de transport, de regim termic şi, de asemenea, în pieţe documentele cu care vin mielii pentru sacrificare; la fel, mijlocul de transport să fie autorizat pentru a nu se produce toxiinfecţii sau alte probleme din punct de vedere sanitar – veterinar. Cât priveşte sacţiunile, în funcţie de gravitatea faptei, atunci sancţiunile vor fi pe măsură: ori se sancţionează contravenţional de la 2.000 – 10.000 lei şi în funcţie de condiţiile de transport, document şi depozitare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *