sâmbătă, 8 august 2020
Acasă > Politica > Primarii care refuză să arboreze drapelul național își pot pierde mandatul?

Primarii care refuză să arboreze drapelul național își pot pierde mandatul?

Deputatul PSD Mircea Duşa, ministru al Apărării, a iniţiat un proiect potrivit căruia mandatul unui primar va înceta de drept, înainte de termen, dacă refuză arborarea drapelului naţional sau purtarea eşarfei tricolore la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor, informează cugetliber.ro. Mircea Duşă a apreciat, în expunerea de motive a proiectului de modificare a legii statutului aleşilor locali, că, în prezent, nearborarea drapelului naţional şi refuzul primarului de a purta eşarfe tricolore sau purtarea unei eşarfe de alt model se sancţionează cu amendă între 2.500 şi 5.000 lei, dar măsura nu este suficientă. Astfel, proiectul introduce sancţiunea încetării mandatului, dacă primarul refuză arborarea drapelului naţional, purtarea eşarfei tricolore la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *