Acasă > Politica > Primarul de la Poarta Albă, demis de prefect

Primarul de la Poarta Albă, demis de prefect

Primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti a fost demis din funcție de prefectul județului Constanța, Eugen Bola. Se pare că la baza demiterii se află un raport ANI emis în luna iulie a anului 2012 privind starea de incompatibilitate a edilului cu funcția de reprezentant legal al comunității la consiliul de administrație RAJA.

„Raportul ANI prevedea starea de incompatibilitate pe mandatul anterior, eu fiind reprezentant al localității la consiliul de administrație RAJA. Eu am fost trimis acolo așa cum sunt toți primarii din județ care sunt acționari la RAJA. Am fost trimiși cu hotărâre de consiliu să fim reprezentanții localității în consiliul RAJA, să ne reprezentăm localitatea în baza legii 215, iar legea 161, legea ANI spune că este incompatibilă funcția de primar cu funcția de reprezentant al localității în consiliul de Administrație al unui S.C”, a declarat Vasile Delicoti, primar Poarta Albă.

Potrivit legii ANI, raportul este prescris la 6 luni de la demitere, iar în cazul primarului Delicoti, acesta a expirat în luna ianuarie a acestui an. Drept urmare edilul va ataca ordinul de demitere în instanță și îl acuză pe prefect de abuz în serviciu.

„Eu mă duc în instanță, atac ordinul și instanța va hotărî și voi merge și pe o plângere penală împotriva domnului prefect că mi se pare emiterea ordinului cu încălcarea legii în vigoare.  Este abuz în serviciu”, a declarat Vasile Delicoti, primar Poarta Albă.

Prefectul Eugen Bola nu a răspuns la telefon. Până la o soluție a instanței, Vasile Delicoti va rămâne în continuare primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *