vineri, decembrie 6, 2019
Acasă > Sanatate > Primele carduri de sănătate vor fi folosite experimental la Arad

Primele carduri de sănătate vor fi folosite experimental la Arad

Primele carduri tipărite luna aceasta vor ajunge la Arad. Oficialii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spun că proiectul a întârziat aproape cinci ani deoarece nu s-au putut stabili informaţiile pe care le vor conţine aceste carduri. Potrivit medicului şef de la CNAS, Marius Filip, cardurile “vor trebui distribuite medicilor de familie, care la randul lor le vor distribui asiguratilor.” Acesta spune că documentele vor ajunge la bolnavii cronici şi la cei care au frecvent nevoie de servicii medicale. La Arad însă, nu se ştie prea multe despre proiectul pilot. “Până in momentul de fata nu am primit niciun fel de informatii de la CNAS privind introducerea cardului de sanatate în judetul nostru.”, a declarat Titus Ududec, medic de familie.  Dacă medicii nu știu, oamenii nici atât… Alţii însă, deși au auzit despre proiect, nu prea știu ce înseamnă cardul de sănătate.

Pe lângă toate acestea, autorităţile au trecut la pragul următor și au decis să schimbe şi denumirea cardului de sănătate. “Nu se va numi nici card, nici cardul national.  Pe verso unde era trecut cardul vom trece, cel putin pana acum a ramas, ca sa trecem documentul de asigurare de sanatate.”, spune Marius Filip, medic la CNAS.

În momentul în care proiectul va fi complet funcţional, toţi furnizorii de servicii vor trebui să aibă cititoare de carduri. Fiecare posesor de card va introduce un cod în momentul în care primeşte un serviciu medical şi la finalul acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *