Acasă > Externe > Primul efect al bazei de la Deveselu: Rusia amenință – România, “ruină nucleară”

Primul efect al bazei de la Deveselu: Rusia amenință – România, “ruină nucleară”

Analistul rus Konstantin Bogdanov avertizează că scutul antirachetă din Europa de Est, inclusiv cel din baza de la Deveselu, ar putea duce la un război nuclear, iar România ar putea fi una dintre victime, ce va ajunge în ruine.

Declarațiile au fost făcute într-un comentariu publicat joi, în ziua în care sistemul de la Deveselu a devenit operațional, pe portalul de știri Lenta.ru și preluat de New York Times, transmite News.ro.

“Elementele antirachetă din Europa de Est ar putea duce la o accelerare pe panta alunecoasă a războiului nuclear într-o criză”, a scris Bogdanov, potrivit NYT.

Elementele scutului vor deveni, inevitabil, ținte prioritare în cazul unui război nuclear, posibil char ținte pentru atacuri preventive, avertizează expertul rus. Țări precum România, care găzduiesc sisteme antirachetă americane, ar putea fi singurele victime, iar Statele Unite să se împace apoi cu Rusia “deasupra ruinelor fumegânde ale elementelor est-europene ale scutului antirachetă”, a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că baza din România reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei.

“Am spus de când a început această poveste că experții noștri sunt convinși că dezvoltarea sistemului anti-rachete balistice ridică o anumită amenințare la adresa Federației Ruse”, a declarat Peskov.

”Întrebarea nu este dacă vor fi sau nu luate contramăsuri, măsuri sunt deja luate pentru a menține securitatea Rusiei la un nivel necesar. Încă de la început am spus că, în opinia experților noștri, scutul antirachetă reprezintă o amenințare la adresa statului nostru”, a precizat Peskov.

“Sunt luate măsuri pentru a asigura nivelul necesar de securitate pentru Rusia. Vreau să vă amintesc faptul că presedintele însuși (Vladimir Putin – n.r.) a întrebat în repetate rânduri împotriva cui va funcționa sistemul”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Declarația vine după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat la București că scutul nu este o amenințare la adresa Rusiei.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a subliniat că acest sistem va face atât Europa, cât și România mai sigură, însă are doar un caracter defensiv, nefiind îndreptat împotriva niciunui alt stat.

Scutul antirachetă de la Deveselu, început în 2013 și finalizat anul trecut, în urma unei investiții de aproximativ 800 de milioane de dolari, a devenit operațional joi, la cinci ani de la finalizarea negocierilor România-SUA.

Sursa: activenews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *